PREZENȚA DE SPIRIT A UNUI POLIȚIST A CONDUS LA EVITAREA UNUI INCENDIU

0
151

Ziua a început neobișnuit, la intrarea în serviciu, pentru unul dintre colegii noștri.

Agentul șef principal Pîrvu Florian Gabriel, polițist în cadrul Secției 3 Poliție Pitești,  în timp ce se deplasa către serviciu, în zona unui supermarket din Pitești, a observat un autoturism de sub capota căruia ieșea fum.

Imediat, polițistul a sărit în ajutorul soferiței, care intrase în panică. A îndrumat-o să parcheze mașina în apropierea unui hidrant, după care a manfestat implicare, cerându-i femeii să apeleze la 112 și să îi țină telefonul în timpul convorbirii, în același timp încercând să deschidă capota, care rămăsese blocată.

În continuare, poliţistul a acţionat cu un stingător pentru a opri ceea ce putea deveni un incendiu care să provoace pagube însemnate.

În zonă a fost direcționat  un echipaj de poliție, format din doi polițiști, care, împreună cu colegul lor care intervenise pentru eliminarea pericolului, au liniștit-o pe femeie, speriată de ceea ce se putea întâmpla.

Ulterior, s-a constatat că evenimentul a fost provocat de un o bucată de material textil uitată la compartimentul motor al mașinii.

Agentul șef principal Pîrvu Florian Gabriel are 52 de ani și lucrează în cadrul IPJ Argeș de peste 30 de ani.

Acesta îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului Sisteme de Securitate, fiind unul dintre polițiștii cu cea mai mare experiență din cadrul secției.

Îl felicităm pe colegul nostru pentru exemplul pe care l-a oferit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.