La data de 14.12.2020, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor

0
104

Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

  În fapt s-a reţinut că, în data de 14.12.2020, în jurul orei 2200, pe raza localităţii Hoghilag a avut loc o agresiune între mai multe persoane pe fondul consumului de alcool, ce a avut ca urmare vătămarea gravă a unuia dintre participanţi, persoana vătămată S.C. (în vârstă de 38 ani, domiciliat în jud. Sibiu), care a fost transportat de urgenţă iniţial la Spitalul Municipal Mediaş şi ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în stare comatoasă, acesta suferind un traumatism cranio cerebral acut.

Prin ordonanţa din data de 15.12.2020, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 Cod pen.  rap. la art. 188 alin. 1 Cod pen. iar prin ordonanţa din data de 20.12.2020, urmare a decesului la această dată a persoanei vătămate, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod pen.

Prin ordonanţa din data de 20.12.2020, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul C.D.A. (în vârstă de 36 ani, domiciliat în jud. Sibiu).

Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 20.12.2020 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea inculpatului C.D.A., pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod pen.,

Prin ordonanţa din data de 21.12.2020 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penală faţă de inculpatul C.D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod pen., urmând a se solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 zile.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi Poliţia Oraşului Dumbrăveni.

  Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.