Incep simularile pentru bacalaureat!

0
475

De luni incepe simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Vizati sunt elevii din clasele a-XI-a si a XII-a. In total cam 5 mii de elevi vor trece prin febra examenelor. Simularile vor avea loc in perioada 7-10 martie. Vor participa la aceste examene 2631 elevi din clasa a XI-a si 2409 elevi din clasa a XII-a. Prin aceste simulari reprezentantii Ministerului Educatiei isi propun familiarizarea scolarilor cu rigorile unui examen national si optimizarea rezultatelor obtinute de catre scolarii din invatamantul preuniversitar la finalul studiilor liceale.
La clasa a XI-a prima proba scrisa, cea de romana va avea loc in 7 martie. In 8 martie va fi proba de limba materna iar in 9 martie, in functie de profil scolarii vor sustine proba de matematica sau istorie. Cei de clasa a XII-a vor da primul examen scris, cel la romana, in 7 martie, de ziua femeii vor sustine proba de limba materna acolo unde este cazul, in 9 martie vor sustine proba scrisa obligatorie in functie de profil iar in 10 martie vor da proba la alegere in functie de profil si specializare. Elevii pot alege aici sa dea examen la chimie, fizica, biologie, informatica, geografie, logica argumentare si comunicare, psihologie, economie, sociologie si filosofie. Fiecare examen in parte va dura 3 ore si se va desfasura in intervalul orar 09.00-12.00. Rezultatele finale vor fi facute publice in 18 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.