EVANGHELIA DUPA LUCIFER de Tom Egeland

admin

evanghelia dupa luciferAutorul bestsellerurilor internaționale
CAPĂTUL CERCULUI și PAZNICII LEGĂMÂNTULUI

În 1970, Silvana, fiica lui Giovanni Nobile, profesor de teologie la Vatican, este răpită din ordinul unei secte religioase și încuiată într-un sicriu. Dacă Nobile nu le predă un pergament vechi de mii de ani, numit Manuscrisul lui Lucifer, răpitorii amenință că o vor lăsa pe Silvana în coșciug până la moarte. Patruzeci de ani mai târziu, arheologul Bjørn Beltø descoperă ceea ce pare să fie un fragment din misteriosul manuscris și se trezește din nou ținta unor atacuri inexplicabile. Singura cale de a scăpa de urmăritori este să dezlege taina manuscrisului și să aducă la lumină un secret uluitor, păzit cu strășnicie de mai bine de patru milenii.

„Scriu cărțile pe care mi-ar plăcea să le citesc – cărți care mă intrigă, mă entuziasmează, mă provoacă, mă învață lucruri noi, dar și cărți care mă sperie…“
Tom Egeland

„Manuscrisele străvechi, miturile din jurul lor și impactul pe care l-au avut asupra omenirii ar părea de interes numai pentru erudiți, dar în mâinile lui Egeland iau foc ca praful de pușcă.“
Dagsavisen

„Romanul creează suspans nu numai la suprafața evenimentelor, ci și în adâncime, prin viziunea tulburătoare pe care o propune asupra îngerilor, a demonilor, a lui Dumnezeu și a Satanei.“

Tom Egeland s-a născut în 1959 la Oslo, în Norvegia. În timpul liceului a studiat un an în Statele Unite ale Americii, în orașele Denver și Salt Lake City. A lucrat ca jurnalist la publicația săptămânală Vi Menn, ca reporter și redactor de știri la ziarul Aftenposten, iar apoi ca redactor la canalul de televiziune TV 2. A
debutat în 1988 cu romanul Ragnarok. Succesul a venit odată cu publicarea romanului Capătul cercului (Sirkelens ende, 2001 ; Editura ALLFA, 2012). La fel de bine primit de către public a fost și romanul Paznicii Legământului(Paktens voktere, 2007; Editura ALLFA,2013), care continuă aventurile arheologului
Bjørn Beltø din Capătul cercului. Romanul Evanghelia după Lucifer (Lucifers Evangelium, 2009; Editura ALLFA, 2015) i-a adus Premiul Riverton pentru cel mai bun thriller norvegian. Cărțile lui Tom Egeland au fost traduse în peste douăzeci de limbi.

Cartea este aparuta pe „Strada Fictiunii” – partener al rubricii nationale INIMA DE CARTE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cum gandesc optimistii. 5 lectii de gandire pozitiva

Optimismul nu este neapărat apanajul oamenilor cu o personalitate pozitivă. El poate fi învăţat, fiecare dintre noi îşi poate cultiva modul de a vedea partea plină a paharului. Într-un mediu atât de sumbru, cum este cel în care trăim, optimiştii sunt specimene rare şi, în plus, sunt priviţi cu ochi […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro