Cum va fi VREMEA de Crăciun și Revelion

Hila Ovidiu

Vremea în perioada Crăciunului şi Revelionului va fi marcată anul acesta de temperaturi peste mediile multianuale și precipitații slabe spre finalul anului.  

Intervalul următoarelor două săptămâni (21 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016) va fi caracterizat, în general, de o vreme frumoasă, cu valori termice diurne ce se vor situa peste mediile multianuale ale perioadei, în timp ce precipitațiile sub formă de ninsoare slabă vor fi prezente în majoritatea zonelor spre finalul anului, precum și în primele zile din 2016, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni, informează agerpres.ro.

În Transilvania, în perioada 21 — 28 decembrie, vremea se va menține mai caldă decât ar fi normal pentru ultima decadă a acestei luni, respectiv o medie regională a maximelor de 3 — 7 grade și a minimelor de până la zero grade, cu valori chiar și mai ridicate în zilele de 23 și 24 decembrie.

Pentru sfârșitul de an, dar și în primele zile de ianuarie este estimată o răcire a vremii care va determina un regim termic mai apropiat de cel specific perioadei, fiind de așteptat medii de la zero la 3 grade, ziua, și între—7 și—3 grade noaptea. Precipitații slabe cantitativ și trecătoare vor fi posibile în perioada 26-27 decembrie, iar probabilitatea de apariție a acestora va crește din nou după 1 ianuarie.

La munte, în perioada 21-24 decembrie, valorile de temperatură vor fi mult mai ridicate decât cele normale în ultima decadă a lunii decembrie, respectiv maxime de 3 — 8 grade și minime între—3 și 0 grade, în medie. O răcire a vremii se va produce între 25 și 28 ianuarie, regimul termic menținându-se totuși peste cel obișnuit, urmând ca scăderea temperaturilor să continue atât la sfârșitul anului, cât și în primele zile de ianuarie, când valorile vor deveni apropiate de mediile climatologic specifice, cu—3 până la zero grade, ziua, și între—9 și—3 grade noaptea, în medie. La începutul intervalului vor fi precipitații mixte în nordul Carpaților Orientali. Probabilitatea pentru ninsori slabe, temporare va crește în zilele de 26 și 27 decembrie și în data de 29, apoi iar în primele zile ale noului an.

Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Sibiu anunţă noi angajări

Direcţia Fiscală din cadrul Primăriei Sibiu a scos la concurs, la finalul lunii decembrie, două posturi, unul pentru Serviciul Contabilitate iar cel de-al doilea pentru Serviciul Executare Silită Persoane Fizice. Dosarele de înscriere pentru cei interesaţi să lucreze în administraţia locală se pot depune până în data de 11 ianuarie […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro