Contele negru. Povestea adevaratului Monte-Cristo

admin

Generații întregi de cititori au fost fascinate de personajele lui Alexandre Dumas, mai ales de eroul nedreptățit din Contele de Monte-Cristo și de spadasinii curajoși din Cei trei muschetari. Cu toate acestea, puțini știu că aceste personaje memorabile au fost inspirate de tatăl lui Dumas, generalul Alex Dumas, fiul unui conte francez și al unei sclave negre din Haiti.

Tom Reiss îl readuce la viață pe generalul Dumas cu ajutorul corespondenței nepublicate până acum și al cercetărilor istorice meticuloase, furnizându-ne contextul necesar pentru a înțelege cât de excepțională a fost viața sa de general mulatru, într-un imperiu clădit pe munca sclavilor. Din momentul în care a reușit singur să păstreze un pod în Alpi, împotriva a douăzeci de inamici, și până în anii în care a fost ținut prizonier într-o fortăreață, Alex Dumas s-a dovedit a fi un personaj captivant, pe care nici măcar imaginația debordantă a fiului său nu l-ar fi putut inventa.

„Reiss îndepărtează vălul uitării de pe imaginea lui Alex Dumas… Această carte remarcabilă este un adevărat monument dedicat memoriei lui.“ (Washington Post)

„Impresionant… Reiss își conduce povestirea într-un ritm captivant…“ (Wall Street Journal)

„O lucrare detectivistică realizată de un autor premiat…“ (The Daily Mail)

Volumul de astazi este aparut la Editura Litera (partener al Rubricii Nationale INIMA DE CARTE)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

INCENDIUL din Colectiv: Alţi doi răniţi au murit la Spitalul Floreasca. Printre aceştia se află şi prietena solistului Goodbye to Gravity, Mădălina Strugaru. Bilanţul celor decedaţi a ajuns la 53

Alte două persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, printre care prietena solistului Goodbye to Gravity Mădălina Strugaru, au murit la Spitalul Floreasca din Capitală. Potrivit unor surse medicale, printre cei doi pacienţi de la Floreasca decedaţi în cursul nopţii este Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluţ.Acesta […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro