Comisia Europeană a dat undă verde Programului Operațional Infrastructură Mare în România

0
642

Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional Infrastructură Mare, documentul programatic pentru utilizarea fondurilor europene nerambursabile în perioada 2014-2020 în sectoarele de transport, mediu și energie.

Aprobarea Programului Operațional Infrastructură Mare s-a datorat si elaborării documentului final al Master Planului General de Transport (MPGT) față de care Comisia Europeană nu a mai avut comentarii. De altfel, declarația doamnei Corina Crețu, Comisar european pe probleme de politică regională, la festivitatea de semnare a programului a consfințit acceptul Comisiei Europene pentru Master Planul General de Transport.

“Asa cum reiese din datele prezentate, nevoile de dezvoltare ale infrastructurii și serviciilor de transport în România sunt foarte mari și peste resursele financiare disponibile. La nivelul societății românești acest fapt a determinat presiuni asupra factorilor de decizie în pregătirea și finanțarea proiectelor de infrastructură. În trecut, în lipsa unei stabilități strategice și a unei prioritizări clare a investițiilor, rezultatele nu au fost mulțumitoare și multe resurse și oportunități au fost pierdute datorită nerealizării complete sau realizării la calitate inferioară a infrastructurii și serviciilor de transport. Master Planul General de Transport are principalul rol de a asigura stabilitatea strategică a investițiilor în sectorul de transport oferind o prioritizare și un calendar de implementare ce trebuie urmat indiferent de guvernarile care se succed în România. Acest fapt va conduce la o pregătire mai bună a proiectelor și mai ales la finalizarea investițiilor și colectarea beneficiilor economice ale acestora”, a declarat Iulian Matache, Ministrul Transporturilor.

Master Planul General de Transport a fost elaborat de către Ministerul transporturilor cu sprijinul unei asistențe tehnice externe finanțată din fondurile europene nerambursabile aferente perioadei 2007-2013. Procesul de elaborare a MPGT a început în luna Martie 2012 și s-a finalizat în luna Februarie 2015.

În luna Februarie 2015 după finalizarea consultărilor cu toate partidele politice reprezentate în Parlamentul României MPGT a fost transmis oficial la Comisia Europeană. În perioada Februarie 2015-Iulie 2015 a avut loc un proces de ajustare a MPGT în funcție de comentariile și observațiile Comisiei Europene.

În ultima întâlnire tehnică dintre experții Ministerului Transporturilor și cei ai Comisiei Europene, desfășurată în date de 1 iulie 2015, au fost discutate și soluționate ultimele puncte metodologice referitoare la ierarhizarea proiectelor, strategia de implementare a acestora și condițiile de activare a clauzei de reformă structurală.

În urma acestei întâlniri, reprezentantii Comisiei Europeane au apreciat calitatea Master Planului General de Transport și nu au mai avut nici un comentariu sau observație pe marginea acestuia. Ministerul Transporturilor a transmis Comisiei Europene varianta revizuită a documentului strategic cu observațiile și comentariile integrate, și astfel, în prezent, la Comisia Europeană, se afla forma acceptată a Master Planului General de Transport.

Master Planul General de Transport reprezintă principalul document strategic pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor de transport în România pe perioada 2015 – 2030.

Principalii indicatori de infrastructură identificați de Master Planul General de Transport pentru perioada 2015-2030 sunt:

Pentru sectorul rutier se vor construi peste 1200 de km de autostradă, 1900 de km de drum expres, drumuri Transregio si Transeuro cat si Variante Ocolitoare, valoarea estimată a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere fiind de peste 26 mld. Euro.

Pentru sectorul feroviar este prevăzută modernizarea a peste 4000 de km de cale ferată, achiziția de material rulant nou și introducerea de servicii feroviare pentru creșterea atractivității acestui sector, proiecte ce se ridică la aproximativ 14 mld. Euro.

Pentru sectorul naval au fost identificate proiecte de îmbunătățirea navigației pe Dunăre și pe canalele navigabile pe o lungime de 670 de km și modernizarea infrastructurii portuare pentru 32 de porturi. Valoarea totală a investițiilor pentru acest sector este de 2 mld. Euro.

Pentru sectoarele aerian și multimodal au fost identificate 15 aeroporturi care vor beneficia de proiecte de modernizare și creșterea capacității aeroportuare, respectiv dezvoltarea a 11 terminale multimodale amplasate în ariile de conectivitate și potențial economic ridicat, cu o valoare estimata de 1.6 mld. Euro.

Master Planul General de Transport prevede pentru perioada 2015-2030 proiecte în valoare totală de 43,5 mld. Euro pentru toate sectoarele de transport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.