Ce prevede noul acord de guvernare al Coalitiei?

stiri redactie

Act adițional la Acordul de Guvernare din 21 decembrie 2020
Încheiat astăzi, 20 aprilie 2021, la București

Coaliția funcționează pe principiul solidarității și colegialității. Responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliției nși a premierului. Deciziile politice majore se iau colegial cu acordul formațiunilor din coaliție. În aplicarea principiilor de mai sus, Coaliția, prim-ministrul și membrii guvernului își asumă să nu adopte poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor guvernului. Comunicarea publică se va face în spirit de susținere reciprocă și solidaritate. Dat fiind că prim-ministrul a fost învestit cu încrederea membrilor acestei coaliții,
prerogativa constituțională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă a formațiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier și după o dezbatere în coaliție. Premierul va acorda un interval de timp rezonabil pentru asigurarea tranziției între titularii portofoliului ministerial.
Performanța ministerială este evaluată periodic având ca reper programul de guvernare votat de Parlament și deciziile de parcurs, ulterioare, ale Coaliției de guvernare, iar performanța guvernului va fi evaluată periodic în cadrul Coaliției de guvernare.
2
Agenda coaliției și agenda guvernului
Pentru a asigura implementarea consecventă a programului de guvernare, se vor
aplica următoarele reguli de funcționare ale coaliției și guvernului:

  • ședințele de coaliție se vor desfășura în fiecare luni, o dată la Camera
    Deputaților, o dată la Senat.
  • fiecare partid din coaliție va asigura secretariatul prin rotație, timp de o lună.
    Secretarii desemnați vor ține minuta deciziilor adoptate și vor urmări
    implementarea deciziilor.
  • temele de pe agendă se vor anunța în prealabil la secretar și vor fi agreate
    de către lideri la începutul ședinței de coaliție.
  • ședințele de coaliție vor lua în dezbatere agenda politică guvernamentală și
    agenda politică parlamentară. Pot fi invitați în funcție de subiecte
    reprezentanți ai grupurilor parlamentare și miniștri. La ședința coaliției
    participă și reprezentantul grupului parlamentar al minorităților naționale.
  • agenda guvernului și procesul de prioritizare al actelor normative vor fi
    decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii, în ședință săptămânală ulterioară ședinței pregătitoare de guvern organizată de SGG. Agenda ședinței de guvern va fi agreată la acest nivel și ulterior transmisă ministerelor și în spațiul public.
    Agenda parlamentară
  • Coaliția de guvernare funcționează în baza programului de guvernare și a unor decizii colegiale luate în formatele mai sus menționate. Agenda
    parlamentară și deciziile de vot în Parlament urmează prioritățile din
    programul de guvernare.
    3
  • În lipsa consensului în Coaliție pe anumite proiecte legislative sau pe alte
    teme decât cele cuprinse în programul de guvernare, grupurile parlamentare ale partidelor componente pot acționa în afara Coaliției, cu anunțarea prealabilă a partenerilor, și după refuzul lor de a susține respectivele inițiative.
    Priorități asumate la nivelul Coaliției
  • Vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne o prioritate a Guvernului și a
    Coaliției.
  • Guvernul va publica saptamanal datele cu privire la vaccinare, numărul de doze administrate, dispoziția pe centre, procentele de persoane din
    categoriile prevăzute în actul normativ adoptat de Guvern.
  • Transparența este o regulă nu o excepție. Toți miniștrii Coaliției trebuie să ia măsuri pentru creșterea accesului la date publice, transparentizarea execuției bugetare, contracte și achiziții publice acolo unde exista.
  • Reformele în domeniul sănătății vor continua: transparența și eficiența
    investițiilor în infrastructura spitaliceasca, reforma managementului
    spitalelor.
  • Reforma pensiilor speciale pe principiul contributivității până la finalul
    anului.
  • Adoptarea legilor pe justitie până la final de an, cu respectarea principiilor din instrumentele internaționale ratificate de România, precum și cu recomandările formulate în cadrul mecanismelor europene – MCV, GRECO și Comisia de la Veneția.
    4
  • Operaționalizarea Comisiei de Cod electoral, în baza unui mandat agreat în Coaliție.
  • Calendar asumat pentru adoptarea poziției politice și implementarea
    acesteia la nivelul deconcentratelor.
  • Coaliția creează un grup de lucru permanent pentru eficientizarea
    funcționării statului.
  • Ludovic Orban, președintele PNL
    Dan Barna, co-președinte USR-PLUS
    Dacian Cioloș, co-președinte USR-PLUS
    Kelemen Hunor, președintele UDMR (RMDSZ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Container din Regatul Unit al Marii Britaniei, încărcat cu deșeuri, depistat în Portul Constanţa

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa şi ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au efectuat controlul fizic asupra unui container aflat în Portul Constanța Sud Agigea, încărcat cu deșeuri. În data de 19.04.2021, în urma unor activități informative desfășurate […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro