Campanie naţională de control privind activitatea în şantierele temporare sau mobile

În cursul anului 2019, Inspecţia Muncii a desfăşurat o campanie de control privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime în domeniul construcţiilor. Rezultatele acestei campanii precum şi numărul de accidente de muncă înregistrat şi gravitatea acestora au reprezentat factorul determinant care a condus la decizia de a continua această campanie naţională şi în anul 2020.

Pentru anul în curs, campania va urmări modul de implementare a obligaţiilor angajatorilor precum şi modul de implementare a măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi protecţia lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în şantierele temporare sau mobile.

Campania se va desfăşura în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2020, şi va cuprinde patru etape: prima etapă, în perioada februarie – martie 2020, va consta în mediatizarea, informarea şi conştientizarea privind riscurile de cădere de la înălţime şi dezbateri organizate de I.T.M Sibiu cu angajatorii ce desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor; a doua etapă, aprilie – octombrie 2020 va presupune verificarea modului de implementare a măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi protecţia lucrătorilor de către angajatori precum şi modul de realizarea a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în urma controalelor efectuate; a treia etapă va cuprinde centralizarea rezultatelor campaniei la nivel local şi a rapoartelor cu privire la verificările măsurilor; ultima etapă va cuprinde centralizarea rezultatelor la nivelul Inspecţiei Muncii, pe baza cărora se vor preciza direcţii prioritare pentru acţiuni de îndrumare şi control pentru anul 2021.

Creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălţime, încurajarea unei abordări participative prin implicarea principalilor actori din domeniul construcţiilor implicaţi în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale aplicabile în domeniul construcţiilor precum şi promovarea bunelor practici în acest domeniu de activitate economică reprezintă obiectivele principale ale acestei campanii naţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Județul Sibiu prezintă experților ONU bune practici în domeniul nondiscriminării

Președinta Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean și vicepreședinta Christine Manta – Klemens au primit azi vizita unui grup de experți din cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului,care în perioada 24 februarie – 6 martie desfășoară o vizită de țară în România pe tema discriminării împotriva fetelor și femeilor. Județul Sibiu […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro