Barbat in coma profunda dupa ce a cazut in Unitatea de Primiri Urgente

0
343

Caz socant la Spitalul Judetean Sibiu. Apartinatorii unui barbat din Jina acuza autoritatile medicale ca bolnavul este in coma profunda din cauza ca a cazut din pat in timp ce se afla in Unitatea de Primiri Urgente. Reprezentantii spitalului recunosc incidentul insa spun ca totul s-a produs din cauza convulsiilor de care suferea barbatul si ca daca evenimentul nu ar fi avut loc in spital omul era probabil mort de mult.

Apartinatorii victimei spun ca acesta a ajuns la Spitalul Judeten din Sibiu in data de 24 iulie. Dupa o petrecere stropita cu mult alcool omul in varsta de 38 de ani s-a simtit rau si a solicitat ajutorul unei ambulante. A ajuns in spital cu simptome de voma. Rudele barbatului aflat acum in coma spun ca in ziua in care a fost dus la spital au vorbit cu el si se simtea mai bine. Ulterior cand au incercat sa il contacteze pentru a vedea daca il externeaza in ziua respectiva rudele omului au constatat ca nimeni nu le mai raspunde la telefon. Alarmati au venit in Sibiu. Atunci au aflat ca, spun medicii, in urma unor crize la care s-au adaugat convulsii, barbatul ar fi cazut si s-ar fi lovit la cap.

Rudele barbatului in varsta de 38 de ani spun ca nu mai au sperante sa il revada pe acesta sanatos. Medicii confirma faptul ca barbatul este in coma.

Reprezentantii Spitalului judetean recunosc faptul ca incidentul in urma caruia barbatul s-a lovit la cap s-a petrecut in Unitatea de Primiri urgente insa acestia mai spun si ca, citam “daca acest incident s-ar fi intamplat in afara unitatii sanitare, sansele de supravietuire ar fi fost drastic reduse.”.

Reprezentantii Spitalului Judetean Sibiu mai spun si ca au fost respectate toate protocoalele medicale in cazul barbatului. Practic, acesta ar fi avut o criza de delir in timpul careia s-a petrecut si incidentul.

In urma zilei nefaste rudele barbatului raman cu un om care se zbate intre viata si moarte fiind tinut in viata doar de aparatele medicale dar si cu o gramada de intrebari. Una dintre acestea este legata de actul medical. Oamenii ar vrea sa stie unde a fost personalul medical in  momentul in care s-a produs incidentul si de ce bolnavul nu a fost imobilizat la pat daca s-a constatat ca acesta devine agitat.

Medicii spun ca nu au nicio vina si ca barbatul in cauza mai fusese la Urgente cu sindrom etilic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.