Avocatul Poporului trage un semnal de alarmă privind nevoia de transparență atunci când persoanele sunt lipsite de libertate și în imposibilitate de a comunica

0
122

În contextul dezvăluirilor și anchetelor care se desfășoară privind situaţia de la Spitalul
Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Avocatul Poporului amintește că la începutul lunii iunie
2020, la Recomandarea Subcomitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul ONU, a demarat
un proiect vizând spitalele covid și suport covid, pentru a se asigura că atât drepturile
pacienților internați, cât și ale personalului medical sunt respectate în egală măsură.
Din păcate, câțiva manageri de spitale, și mai ales unii politicieni, fără să înțeleagă
rostul acțiunilor noastre de prevenire, nevoia de transparență atunci când persoanele sunt lipsite
de libertate și în imposibilitate de a comunica, așa cum e cazul pacienților internați la terapie
intensivă, au blamat instituţia și inițiativa noastră.
Avocatul Poporului nu se substituie niciunei autorităţi publice, nici Parchetului,
niciunor comisii de control, care au rolul lor în a stabili exact ce anume s-a petrecut Spitalul
Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Ne exprimăm însă speranța ca în viitor toate autorităţile publice să colaboreze
instituţional, deplin și transparent cu Avocatul Poporului, garantul constituţional al respectării
drepturilor și libertăţilor fundamentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.