ARGEŞ – Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru poliţişti

stiri redactie

Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru poliţişti. Pe întreg parcursul anului şcolar, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice, care să conducă la îmbunătăţirea şi menţinerea climatului de siguranţă în şcoli şi în zonele adiacente unităţilor de învăţâmânt.

Având în vedere reluarea cursurilor, cu prezența fizică a elevilor în unele unități de învățământ, în cursul zilei de astăzi, peste 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, polițiști locali și jandarmi, vor acționa, în sistem integrat, pentru desfăşurarea în siguranţă a activităților școlare.

Activităţile se desfășoară în baza unui plan elaborat la nivelul Biroului Siguranţa Şcolară și vizează o serie de măsuri specifice, având drept scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în unităţile de învăţământ, în vederea creşterii gradului de siguranţă al elevilor și al cadrelor didactice, dar și pentru respectarea regulilor de prevenire a infecţiilor cu noul Coronavirus.

Totodată, poliţiştii de la rutieră sunt prezenţi în apropierea şcolilor, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire și defluire a elevilor.

Și în perioada următoare, forțele de ordine vor desfășura activităţi pentru prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor și a oricăror evenimente negative.

De asemenea, vor continua acțiunile de verificare a modului în care cetățenii respectă măsurile de protecție și prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv în zona adiacentă unităților de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - Municipiul Sibiu va avea un centru de vaccinare drive-throughpe Cazarma 90

Primăria Sibiu, în colaborare cu Instituția Prefectului județului Sibiu, Direcția de Sănătate Publică și ISU Sibiu va amenaja în următoarele zile un centru de vaccinare drive-throughîn parcarea de pe Cazarma 90. Pentru ca procesul de vaccinare să se desfășoare fără probleme, Cazarma 90 se va închide temporar ca spațiu public […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro