ARGEŞ – Activităţi ale IJP

0
198

Reținut de polițiști

În ziua de 13 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizaţi de către o tânără de 22 de ani, din Pitești, că fostul concubin i-ar fi sustras telefonul mobil, portofelul și suma de aproximativ 100 de lei, în timp ce se aflau într-o parcare de pe raza localității Ștefănești.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul, de 21 de ani, din Pitești, i-ar fi sustras fostei concubine telefonul mobil, portofelul și suma de aproximativ 100 de lei, după care a plecat cu un autoturism spre Pitești.

Tânărul a fost depistat, la scurt timp de la sesizare, ca pasager într-un autoturism.

După administrarea probatoriului, în ziua de 15 iulie a.c., polițiștii, sub supravegherea unui procuror, au reținut pe tânărul în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

Activități preventive 

În ziua de 15 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au acționat în municipiul Pitești, în Piața Gavana, dar și în centrele comerciale din zona de competență, pentru prevenirea comerțului ilegal de produse alimentare si nealimentare, dar și pentru verificarea respectării obligaţiilor care le revin agenţilor comerciali şi persoanelor în privinţa purtării de mijloace de protecţie şi a păstrării unei distanţe de siguranţă pentru prevenirea transmiterii coronavirusului.

Astfel, au fost verificate 38 de societăți comerciale și 7 mijloace de transport în comun.

 Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție în spațiile  inchise, spaţiile comerciale.

Nu au fost constatate nereguli în cadrul controalelor efectuate în mijloacele de transport în comun.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru  punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă persoanală, mai ales în spațiile închise.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 313 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 80.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 16 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

  •  

Conduceau cu viteză excesivă

În ziua de 15 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un tânăr de 23 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu Golești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 119 km/h.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1305 lei, şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

  •  

În ziua de 15 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat o femeie de 40 de ani, din Dârmănești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Mihăești, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 117 km/h.

Femeia a fost sancţionată contravenţional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1305 lei, şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

  •  

Conducea fără drept

În ziua de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 34 de ani, din județul Sibiu, care conducea un autoturism pe strada Ion Pillat din Mioveni, fără a deține permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

În ziua de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infiracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2011-2013, un barbat de 47 de ani, din Piteşti, ar fi efectuat 27 de tranzacții de vânzare-cumpărare auto, fără a-și organiza activitatea comercială sub o formă (entitate) juridică, pe care să o înregistreze la Administrația Județeană a Finanțelor Publice și/sau Oficiul Registrului Comerțului.

Prin această modalitate, cel în cauză ar fi cauzat un prejudiciu estimat la peste 100.000 de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, a fost intituită măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de cel în cauză.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 1 iunie a.c., pe fondul unei stări conflictuale, un bărbat de 38 de ani, din Budeasa, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței vecinului său, de 45 de ani, lovindu-se reciproc.

Reamintim că în ziua de 1 iunie a.c., bărbatul de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată a celor doi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.