ARGEŞ – ACȚIUNI ZILNICE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITAREA INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2

0
324

Polițiștii argeșeni sunt la datorie, alături de celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19.

În ultimele 24 de ore, polițiști au desfășurat 28 de acțiuni punctuale (din care 25 de acțiuni independente, 2 acțiuni împreună cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții).

Au fost verificate 1.886 de persoane, 118 mijloace de transport în comun și  124 de societăți comerciale.

Au fost vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Localurile şi restaurantele au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 107 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.500 de lei, după cum urmează:

100 de sancțiuni, în valoare de 9.500 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție;

7 sancțiuni, în valoare totală de 3.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, dintre care 6 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

  •  

Nu au respectat restricțiile privind programul de lucru

În seara zilei de 19 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au acţionat pe raza de competenţă, pentru verificarea respectării prevederilor legale specifice măsurilor de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu coronavirus.

În urma activității, polițiștii au depistat o societate comercială din municipiul Pitești (patiserie), care își desfășura activitatea după ora 22:00, încălcând, astfel, prevederile legale în vigoare.

În urma celor constatate, administratorul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.