ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
111

Arestat preventiv pentru distrugere prin incendiere

În ziua de 10 martie a.c., polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, și au reținut un bărbat de 39 de ani, din localitatea Alunu, județul Vâlcea.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 2 spre 3 martie, în jurul orei 04:00, cel în cauză ar fi distrus prin incendiere un autovehicul, din care anterior ar fi sustras mai multe articole vestimentare, iar incendiul a afectat 5 autovehicule.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar ulterior a fost prezentat în fața instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Reamintim că în ziua de 3 martie a.c., cel în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce ar fi distrus prin smulgere sistemul de control-acces situat pe zidul exterior al unei societăți comerciale din municipiul Pitești.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 40.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 13 permise de conducere și au fost retrase 93certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să nu piardă din vedere în nici un moment respectarea regulilor de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în condiții meteo sau rutiere ce limitează vizibilitatea sau aderența.

  •  

Mandat pus în executare de poliţişti

În ziua de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, împreună cu polițiști Secției de Poliție Rurală Leordeni, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Topoloveni, privind pe un bărbat de 41 de ani, din Leordeni, condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul pentru ocolirea echipamentelor de măsurare și furt calificat.

Bărbatul a fost încarcerat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.