ARGEȘ – Acțiuni ale IJP

0
98

Reținut de polițiști

În ziua de 25 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție, şi au reţinut un bărbat de 51 de ani, din Dobrești.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 25 mai a.c., bărbatul ar fi agresat pe soția sa și pe tatăl acesteia, încălcând restricțiile stabilite prin ordinul de protecție, emis de către Judecătoria Topoloveni în ianuarie.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei. Cu aceeași ocazie, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 10 permise de conducere şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

  •  

Conducea sub influenţa alcoolului

În ziua de 25 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 55 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

  •  

În ziua de 25 mai a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Ștefănești au depistat un bărbat de 29 de ani, din aceeași localitate, care conducea un moped pe strada Izvorani de pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările în mai multe cauze penale privind sâvărșirea infracțiunilor de înșelăciune.

Din cercetări s-a stabilit că, în luna aprilie a.c., doi bărbați, de 32 de ani, din Bascov și, respectiv, 27 de ani, din Băiculești, ar fi înșelat și ar fi încercat să înșele mai multe persoane, prin metoda „Accidentul”.

Reamintim că în ziua de 22 aprilie a.c., bărbatul de 32 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, de către polițiști, față de acesta instanța dispunând măsura arestului preventiv.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată, față de bărbatul de 27 de ani, din Băiculești, fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

  •  

În ziua de 25 mai a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au finaliazat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşitii infracţiunii de furt.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 3 februarie a.c., după ce persoana vătămată a coborât din autoturism și s-a îndepărtat de acesta, un bărbat de 49 de ani, din București, ar fi întredeschis o portieră, pentru ca mașina să nu mai poată fi asigurată, și profitând de faptul că autoturismul a rămas neasigurat, ar fi sustras suma de aproximativ 40.000 de lei din interiorul acestuia.

Reamintim că în ziua de 22 mai a.c., după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Transporta material lemnos peste cantitatea justificată legal

În ziua de 25 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 40 de ani, din Dragoslavele, care transporta material lemnos cu un autocamion.

Conducătorul auto a prezentat pentru control documente de însoțire în care era înscrisă cantitatea totală de 22,55 mc material lemnos.

În urma evaluării cantității de lemn aflat în mijlocul de transport, efectuată de specialistul silvic, s-a stabilit că autocamionul avea încărcată cantitatea totală de 23,65 mc material lemnos.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar diferența de 1,1 mc material lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Dragoslavele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.