ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
95

Reținut de polițiști

Politiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, și au reținut un bărbat de 48 de ani, din Micești.

Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 3 iulie a.c., bărbatul ar fi distrus gardul unor vecini (o femeie de 54 de ani și fiul acesteia, de 22 de ani) și i-ar fi amenințat și lovit pe aceștia, pe fondul unui conflict mai vechi.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2017-2018, doi bărbați, de 40 de ani, din municipiul Slatina și, respectiv 48 de ani, din municipiul Craiova, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, nu au înregistrat în evidențele contabile mai multe operațiuni comerciale efectuate cu peste 900 de agenți economici de pe raza județelor Argeș, Olt, Dolj, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Mehedinți și municipiul București, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Prejudicul adus bugetului consolidat al statului este de peste aproape 500.000 de lei, din care peste 100.000 de lei au fost recuperați, iar pentru restul au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de cei în cauză.

Reamintim că, la data de 07 februarie 2018, cei doi au fost reținuți, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind cercetați, inițial sub măsura arestului preventiv, apoi sub măsura arestului la domiciliu și, ulterior, sub control judiciar.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Activități de combatere a comerțului ilicit

În ziua de 13 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au acționat în municipiul Pitești și comuna Vulturești,  pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilicit, și au verificat doi agenți economici cu obiect de activitate comerț cu produse alimentare și nealimentare.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.500 de lei, conform O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și Legii 12/1990,privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Ttotodată, a fost aplicată măsura complementară de confiscare a sumei totale de 497 de lei.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 permise de conducere și au fost retrase 7 de certificate de înmatriculare.

  •  

Conducea cu viteză excesivă și sub influența alcoolului

În ziua de 13 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au depistat un bărbat de 63 de ani, din Bogați, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Topoloveni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 103 km/h.

Din verificări s-a constatat faptul că, bărbatul se afla sub influența alcooliului, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar bărbatului i-a fost reţinut permisul de conducere şi eliberată dovadă fără drept de circulaţie.

  •  

Conduceau fără drept

În ziua de 13 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat un tânăr de 21 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără a deține permis de conducere valabil pe teritoriul României, acesta prezentând la control un permis de conducere provizoriu, emis de autoritățile din Marea Britanie.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

  •  

În noaptea de 13 spre14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au depistat un bărbat de 31 de ani, din Suseni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, având dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.