ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
106

Reținuți pentru furt

În ziua de 30 iunie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și au reținut cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, toți din Mărăcineni.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul nopții de 31 mai a.c., cei în cauză ar fi pătruns fără drept în incinta împrejmuită aparținând unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras mai mulți arbuști ornamentali, valoarea prejudiciului fiind estimată la aproximativ 7.500 de lei.

După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de astăzi a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracținale.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 216 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 55.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 13 permise de conducere și a fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

  •  

Depistat conucând sub influența alcoolului

În ziua de 30 iunie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au depistat un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe DN 65, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, furt calificat şi tâlhărie.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul lunii iunie a.c., un tânăr de 18 ani, din Câmpulung, împreună cu alți trei minori, toți din Câmpulung, ar fi sustras bani și bunuri de la mai multe persoane de pe raza aceluiași municipiu.

Reamintim că cel în cauză, în prezent cercetat sub măsura arestului preventiv, a fost reţinut pentru 24 de ore în ziua de 10 iunie a.c., după ce, pentru administrarea probatoriului, poliţiştii câmpulungeni au efectuat șase percheziții domiciliare în municipiul Câmpulung, la locuințele celor în cauză.

În urma perchezițiilor, au fost recuperate bunuri în valoare de 4.000 de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 70 % din valoarea prejudiciului.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

  •  

Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au soluționat un dosar de cercetare penală, privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 01 spre 02 februarie 2020, în jurul orei 23:00, un bărbat de 50 de ani, din Ţiţeşti, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe str. Negru Vodă de pe raza municipiului Câmpulung, î aflându-se sub influenţa alcoolului, în urma cercetărilor rezultând că valoarea îmbibației alcoolice era mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de trimitere în judecată.     

  •  

Mandat pus în executare de poliţişti

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Topoloveni, privind pe un bărbat de 65 de ani, din Bogați, condamnat la închisoare de 1 an și 9 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Bărbatul a fost încarcerat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.