ACȚIUNI ZILNICE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITAREA INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2

0
236

Peste 200 de sancţiuni contravenţionale au fost  aplicate, în ultimele 24 de ore, de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, în cadrul acţiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19.

În ultimele 24 de ore, un număr de 180 de poliţisti şi 44 de poliţişti locali au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum şi pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost organizate 29 de acțiuni punctuale (din care 25 de acțiuni independente ale polițiștilor, 3 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Au fost verificate, în total, 1.744 de persoane, din care 983 doar în cadrul acţiunilor punctuale. Totodată, 241 de autovehicule au fost controlate, iar dintre acestea 88 mijloace de transport persoane.

135 de societăți, din 154 de locaţii, au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 212 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 43.500 de lei, astfel:

-156 de sancțiuni, în valoare de 28.500 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție;

-54 de sancțiuni, în valoare totală de 15.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 22.00-05.00).

  •  

Reamintim că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate.

În contextul actual, polițiștii argeșeni vă recomandă să conștientizați importanţa, pentru întreaga comunitate, a măsurilor necesare, precumşi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus. Abordarea constantă a unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, este esenţială pentru a limita riscul de infectare şi transmitere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.