282 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 264 adulți și 18 copii) și 959 de persoane confirmate negativ

0
110

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 2051 de teste.În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 282 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 264 adulți și 18 copii) și 959 de persoane confirmate negativ. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 81 de persoane, iar 18 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1005 persoane izolateși 264 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 144 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționăm că, solicitările telefonice și scrise au vizat în principal:

  • centralizarea datelor și informațiilor referitoare la acțiunile de prevenire a răspândirii noului coronavirus;
  • întocmirea răspunsurilor  la solicitările autorităților administrației publice locale;
  • coordonarea dispunerii în autoizolare sau carantină a persoanelor pe teritoriul județului Sibiu;
  • sprijinul acordat persoanelor  aflate în carantină, izolare sau autoizolare, ce necesită ajutor.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 105 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În cursul zilei de 27 aprilie a.c., 28 aprilie a.c., 60 de polițiști sibieni, 62 de polițiști locali și 11 efective MApN au desfășurat 70 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 28 aprilie, au fost aplicate 62 de sancțiuni în valoare de peste 90.000, din care 53 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației și 9 pentru alte fapte, în context COVID 19.

În perioada de referință, 12  persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 774 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind identificate 53 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.

Totodată, 7 societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență. 

În cursul zilei de 28 aprilie a.c., 83 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În urma desfășurării misiunilor, jandarmii au aplicat 2 sancțiuni în valoare de 4.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.

Vă rugăm să evitați deplasările care nu sunt strict necesare, să respectați toate prevederile în vigoare și rămâneți în casă, atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și a celor dragi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.