Vizita Ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București, E.S. domnul Adrian Zuckerman, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

stiri redactie

Joi, 14 ianuarie 2021, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, E.S. domnul Adrian Zuckerman, a efectuat o vizită la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Cu acest prilej, instituția sibianăde cultură a intrat în posesia unei donații de publicații din partea oaspeților.La întâlnirea cu delegația Ambasadei SUA la București au participat reprezentanții Bibliotecii ASTRA Sibiu și ai presei locale.

În prima parte a întâlnirii, oaspețiiau vizitat sediul istoric al Bibliotecii, unde au avut ocazia să admireobiectele și documentele cu valoare patrimonială aflate înfondul Colecțiilor Speciale, în spațiul Muzeului Asociațiunii și al Sălii Festive. Gazdă și ghid în turul cultural al sediului istoric al Bibliotecii ASTRA a fost domnul Bogdan Andriescu, custode al Colecțiilor Speciale, care a subliniat importanța fondurilor documentare existente.

A urmat apoi deplasarea către American Shelf|Raftul American, situat în Sala de Lectură de la etajul V al sediului nou. Spațiulcuprinde peste 350 de volume donate de către Ambasada Statelor Unite ale Americii. Noua donație completează această importantă colecție care cuprinde lucrări din numeroase domenii, cel mai bine reprezentatefiindistoria, literatura americană și cartea pentru copii.

În discursul său, domnul Ambasador Adrian Zuckerman a subliniatimportanța menținerii colaborării bilaterale în vederea consolidării demersurilor culturale și de cercetare.

Reprezentantul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, domnul Bogdan Andriescu, a precizat cădonația este deosebit de valoroasă dat fiind faptul că achiziționarea unor astfel de documente, imprimate la edituri americane prestigioase,se realizează mai dificil de pe piața internă de carte. Apoi a oferit oaspetelui, la rândul său, un set de publicații care valorifică fondurile arhivistice conținând informații legate de patrimoniul de carte românească veche din comunități sibiene și brașovene: „Carte românească veche în comunități sibiene. Repertoriu”, „Carte românească veche în parohii greco-catolice din Județele Sibiu și Brașov” și „Carte românească veche în Rășinari”.

Publicațiile primite drept donație de Biblioteca ASTRA Sibiu din partea Ambasadei SUA la București vor fi înregistrate și incluse în spațiul Raftului American, acestea contribuind esențial la dezvoltarea colecțieipusă la dispoziția publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

3.218 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Până astăzi, 16 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 691.488 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 620.058 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.218 cazuri noi de persoane infectate cu […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro