VÂLCEA – BĂRBAT DIN VASLUI, ARESTAT PENTRU FURT – ARESTAȚI PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ – DONAȚII DE SÂNGE

0
87

La data de 09 iunie a.c., în jurul orelor 00:15,  polițiștii din cadrul Postului de Poliție Malaia au fost sesizați de un bărbat din comună cu privire la faptul că un bărbat a pătruns în locuința sa, iar în momentul în care l-a surprins, acesta a fugit.

Patrula formată din polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Voineasa și Postului de Poliției Malaia s-au deplasat imediat la fața locului, iar în baza semnalmentelor furnizate de apelant, s-a reușit identificarea bărbatului bănuit de comiterea faptei.

Polițiștii au procedat la efectuarea controlului corporal și al bagajelor, asupra bărbatului fiind descoperite mai multe bunuri cărora nu le-a putut justificat proveniența.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 29 de ani, din județul Vaslui, în perioada 05-08 iunie a.c., ar mai fi comis alte 3 furturi pe raza comunei, prejudiciul fiind de peste 6.000 de lei.

În baza probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus, pe bază de ordonanță, reținerea pe 24 de ore a bărbatului, iar în aceeași zi, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orașului Brezoi, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Față de bărbatul de 29 de ani cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.

  •  

ARESTAȚI PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ

           Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Polițiștii au reușit să identifice autorii faptei, respectiv doi bărbați de 24 și 32 de ani, ambii din Râmnicu Vâlcea.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 08 iunie a.c., în timp ce se aflau pe strada Oituz din municipiu, cei doi bărbați au agresat fizic un alt bărbat de 31 de ani, sustrăgându-i un telefon mobil și plecând de la fața locului cu un autoturism.

La data de 09 iunie a.c., în urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus, pe bază de ordonanță, reținerea pe 24 de ore a celor doi bărbați.

Astăzi 10 iunie a.c. cei doi o să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii de măsuri legale.

DONAȚII DE SÂNGE

Azi, 10 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au răspuns din nou solicitării Centrului de Transfuzie Sanguină și au donat sânge cu gândul la cei care au nevoie de acest dar prețios.

Acesta este un demers de salvare de vieţi omeneşti, prin spijinirea eforturilor de refacere a rezervei de sânge a judeţului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.