Vâlcea – BĂRBAT DIN MĂCIUCA, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

0
233

La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 10 Poliției Rurală Măciuca au fost sesizați de o femeie de 32 de ani, din comuna Măciuca cu privire la faptul că fostul concubin a intrat peste ea în casă agresând-o fizic atât pe ea cât și pe fiul de ei de 15 ani.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă atât mama cât și fiul prezentau urme vizibile de violențe la fața locului fiind chemată o ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În fapt, o persoană necunoscută care purta o cagulă a pătruns în locuința femeii, moment în care a început să o agreseze fizic atât pe femeie cât și pe fiul ei.

În timpul altercației femeia a reușit să-i scoată cagula individului, moment în care a constatat că agresorul este fostul concubin, un bărbat de 37 de ani, din comună, acesta fugind de la fața locului.

În urma cercetărilor efectuate s-a reușit depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei, iar în urma probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus reținerea pe 24 de ore a bărbatului, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și violare de domiciliu, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești.

În cursul zilei de astăzi bărbatul o să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.