Vâlcea – ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

0
91

În perioada 13-15 noiembrie a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate.

Au fost verificate 347 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport și mijloacele de transport în comun fiind controlate 336 de mijloace de transport.

Au fost legitimate și verificate peste 8.000 de  persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală și celor de izolare au fost aplicate 261 de sancțiuni contravenționale, iar pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de peste 44.000 de lei.

Recomandăm tuturor cetățenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri.

De asemenea, recomandăm cetățenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu.

Scopul forțelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.