VÂLCEA – ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL COVID-19 ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL VÂLCEA

stiri redactie

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat peste 130 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, fiind verificate 70 de persoane, 21 de societăți comerciale și 24 mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

VÂLCEA - Acţiuni ale IJP

ACTUALIZARE ȘTIRE DIN BULETINUL DE PRESĂ DIN DATA DE 09 IULIE A.C.. REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul de 32 de ani, nu este la prima abatere, acesta a mai fost depistat de două ori  de polițiștii Biroului Rutier, conducând pe raza […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro