VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

stiri redactie

REȚINUT PENTRU FURT

        Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliției Rurală Milcoiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 07-09 iunie a.c, mai multe persoane au sustras de pe raza comunelor Budești și Golești, acumulatorii unor autotrenuri, prejudiciul fiind de aproximativ 2.600 de lei.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au reușit să identifice un tânăr de 18 ani, din Bujoreni, bănuit de comiterea faptelor, iar data de 17 iunie a.c., a fost efectuată o percheziție domiciliară pentru completarea probatoriului.

De asemenea, a mai fost stabilit faptul că, la comiterea furturilor ar mai fi participat alte trei persoane care sunt cercetate în stare de libertate.

În baza probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus reținerea pe 24 de ore a tânărului de 18 ani, iar la data de 19 iunie a.c., acesta o să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea dispunerii de măsuri legale.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

  •  

URMĂRIT INTERNAȚIONAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI

La data de 18 iunie a.c., în baza informațiilor deținute polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berbești au depistat pe raza orașului, un bărbat de 34 de ani, din Bălcești, care figura în evidențe ca persoană urmărită național și internațional, față de care autoritățile italiene au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Bărbatul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în vederea prezentării acestuia în fața unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - Lucrări la rețeaua de apă în localitatea Racovița, cu sistarea furnizării

În vederea executării unor lucrări la rețeaua de distribuție, Apă Canal Sibiu SA anunță că luni, 22 iunie 2020, între orele 08,00 – 14,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Racovița.             Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă !             Relații suplimentare pot fi obținute la […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro