Vâlcea – Acţiuni ale IJP

0
132

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Bălcești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, au continuat cercetările în cauza penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comisă în perioada 18-25 august a.c., când dintr-o societate comercială din Bălcești au fost sustrase mai multe uși și ferestre din P.V.C..

Astfel, la data de 04 octombrie a.c., a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 42 de ani, din comuna Bobicești, județul Olt, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

La locuința vizată au fost identificate o parte din bunurile sustrase.

La percheziția domiciliară au participat și polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Măciuca și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

De asemenea, bărbatul a fost condus la audieri, iar faţă de acesta, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând ca astăzi, 05 octombrie, să fie prezentat magistraților pentru dispunerea de măsuri legale.

  •  

ACȚIUNE PE LINIE RUTIERĂ

În perioada 28 septembrie – 04 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat atât pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști și căruțași, cât și pentru combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și respectarea regimului legal de viteză.

Astfel au fost organizate 10 acțiuni în urma cărora au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, din care 129 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu o valoare de peste 37.000 lei.

Totodată, au fost reținute 22 de permise de conducere din care 19 pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.