VÂLCEA – ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PE LINIA TRANSPORTULUI DE PERSOANE ÎN REGIM DE TAXI

0
159

Polițiștii rutieri vâlceni au acționat la data de 6 iulie a.c., în întreg județul, pentru eliminarea pirateriei în domeniul taxi, verificarea activității taximetriștilor autorizați, a stării tehnice a autovehiculelor, testarea alcooloscopică a șoferilor, verificarea aparatelor de taxat, dar și pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative.

Polițiștii au oprit pentru control 193 de autovehicule, în urma neregulilor constatate, fiind aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, de peste 16.000 de lei.

Polițiștii au depistat trei conducători auto care efectuau transport de persoane în regim taxi, fără a deține autorizație, pe rutele Amărăști-Drăgășani și Scundu-Drăgășani, fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului, în toate cele trei situații.

De asemenea, au fost reținute patru permise de conducere și cinci certificate de înmatriculare.

La acțiune au participat și reprezentanții Instituției Prefectului Vâlcea și Registrului Auto Român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.