UPDATE/ TRECERILE LA NIVEL CU CALEA FERATĂ, ÎN ATENŢIA POLIŢIŞTILOR

Pe parcursul zilei de ieri, 17 octombrie a.c., polițiștii sibieni  au desfășurat  ample acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere care se petrec în zona trecerilor la nivel cu calea ferată din Judeţul Sibiu.

12 treceri la nivel cu calea ferată au fost monitorizate în cadrul acțiunilor la care au participat 29 de polițiști din structurile de poliție transporturi, poliție rutieră și ordine publică din cadrul I.P.J. Sibiu.

Acțiunea a avut ca scop conştientizarea de către participanţii la traficul rutier, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere şi a obligaţiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea producerii acestor evenimente.

În urma activităților desfășurate de către polițiștii sibieni au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, în valoare de 8640 lei. Totodată, au fost ridicate în vederea suspendării 3 permise de conducere și 1 certificat de înmatriculare a fost retras. Au fost verificate 121 de autoturisme și legitimate 8 persoane.

Spre exepmplu:

  • În data de 17.10.2019, în jurul orei 14:15, trenul IR 1746 care circulă pe relația Satu Mare – București, surprinde și accidentează pe Magistrala C.F. 300, la trecerea la nivel semnalizată cu indicatorul rutier, ,Crucea Sf. Andrei’’, de la  km 326+700, pe raza comunei Brateiu, județul Sibiu, un atelaj hipo, care era condus de către 2 minori de 16 ani. Cei doi minori circulau pe D.N. 14 Mediaş-Sighişoara, iar la intrarea pe drumul comunal spre Bratei nu s-au asigurat. Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Sectiei de Poliţie Rurală 2 Mediaş.
  • În zona staţiei CF Sibiu-Călători, polițiștii au depistat un conducător auto, în vârstă de 54 ani, din municipiul Sibiu, aflat sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, constatându-se că acesta a condus sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,06 mg/l  alcool pur  în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar complementar s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile.
No Comment

Leave a Reply

*

*