ULBS: Meditaţii gratuite la română, pentru liceeni

0
379

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu extinde seria cursurilor gratuite oferite elevilor de clasa a XII-a care urmează să susţină BAC-ul şi care vor să urmeze o facultate. Din luna martie, liceeni care doresc să facă o pregătire intensă la limba și literatura română beneficiază de sprijin gratuit din partea profesorilor din cadrul Departamentul de Studii Romanice al Facultății de Litere și Arte.

ULBS organizează cursuri gratuite de pregătire a elevilor din clasele a XII-a pentru examenul de Bacalaureat, la disciplina Limba și literatura română.

“Cursurile vor avea un caracter modular, fiind gândite în corelație cu cele trei subiecte ale probei scrise și vor viza nu atât recapitularea extensivă a materiei, cât rezolvarea și clarificarea unor probleme și „capcane” cu care se confruntă în mod concret candidații la examenul de Bacalaureat”, informează ULBS.

Pregătirea viitorilor studenţi se va face la sediul Facultății de Litere și Arte din B-dul Victoriei, Nr. 5-7, etajul II, sala 53, în intervalul 25 martie – 13 mai.
Cei interesaţi se pot în scrie până cel târziu cu 48 de ore înaintea desfășurării fiecărui curs, la adresa alina.bako@ulbsibiu.ro

Este a doua materie pe care profesorii de la ULBS o exersează gratuit cu elevii, în vederea susţinerii examenelor de BAC şi a celor de admitere la facultate.

Elevii care doresc să se pregătească suplimentar la matematică beneficiează  de acelaşi sprijin încă din luna octombrieanul trecur, în cadrul Facultății de Inginerie.

Program pregătire pentru examenul de Bacalaureat

1. Subiectul 1: Limbă și comunicare    Limbă și comunicare (I)    25 martie 2016, 1600-1900    Lector univ. dr. Delia Siliște
2.    Subiectul 1: Limbă și comunicare    Limbă și comunicare (I)    1 aprilie 2016, 1600-1900    Lector univ. dr. Delia Siliște
3.    Subiectul 2: Retorică și argumentare    Retorică și argumentare    8 aprilie 2016, 1600-1900    Drd. Andrei Șerban
4.    Subiectul 3: Literatură română    Curente și epoci literare    15 aprilie 2016, 1600-1900    Drd. Andrei Șerban
5.    Subiectul 3: Literatură română    Genuri și specii literare    6 mai 2016, 1600-1900    Lector univ. dr. Alina Bako
6.    Subiectul 3: Literatură română    Elemente de analiză a textului literar    13 mai 2016, 1600-1900    Lector univ. dr. Alina Bako

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.