Te-ai apucat de curatenie? Otetul nu este cea mai buna solutie. Iata ce spun specialistii

Se apropie Pastele si cu totii intram in febra pregatirilor, inclusiv a curateniei generale in casa.

Recent, Societatea Romana de Pediatrie a facut public studiul „Cum isi curata romanii casele” care a aratat, printre altele, ca numarul bacteriilor dintr-o bucatarie obisnuita poate fi de 100.000 de ori mai mare decat in baie si ca pe un tocator este o acumulare de bacterii cu 200 la suta mai mare decat pe vasul de toaleta, considerat cel mai murdar loc din casa.

Stiind aceste lucruri, automat dorim sa dezinfectam casa dintr-un colt in altul, insa ce produse trebuie sa folosim? Ziare.com a stat de vorba cu medicul pediatru Valeriu Lupu, Societatea Romana de Pediatrie, care ne-a spus cum trebuie sa curatam locuinta, dar si care sunt cele mai cunoscute mituri in aceasta privinta.

Mitul nr. 1: Produsele de curatare omoara si bacteriile

Un produs de curatare nu dezinfecteaza suprafetele, asa cum cu un produs de dezinfectare nu curata murdaria si praful din casa. Desi adesea beneficiile acestora se confunda, un produs traditional de curatare nu face decat sa curete suprafetele de praf si murdarie, pe cand unul de dezinfectare are drept unic scop acela de a „omori” germenii periculosi, care pot afecta sanatatea.

„Aceasta abordare – curat, deci automat si dezinfectez sau dezinfectez, deci automat si curat – este total eronata. Este absolut necesara atat curatarea, cat si dezinfectarea regulata, cel putin o data pe saptamana sau chiar mai des, a diferitelor obiecte si suprafete. Cu cat le atingem mai frecvent, cu atat trebuie curatate si dezinfectate mai des. Germenii periculosi nu se vad cu ochiul liber”, a atras atentia dr. Valeriu Lupu, pentru Ziare.com.

Daca doriti sa obtineti ambele efecte, atat curatare, cat si dezinfectare, folositi produse de curatare care omoara bacteriile, care au ambele beneficii incorporate.

Mitul nr. 2: Produsele de curatare si dezinfectare distrug covoarele si tapiteria

Covoarele si tapiteria sunt investitii pe termen lung in fiecare casa. De cele mai multe ori, asteptam prea mult pana sa le curatam pentru prima data, de teama sa nu se „strice”.

Medicul pediatru atrage insa atentia ca in covoare, in mobilierul moale si in tapiterie se acumuleaza foarte multi microbi periculosi pentru sanatate, printre care E. Coli, Samonella, MRSA etc., de aceea, acestea ar trebui curatate si dezinfectate regulat, o data pe saptamana, mai ales daca aveti animale de companie in casa.

„Pielea descuamata, particulele de mancare, praful, parul de animale sunt cele mai frecvente surse de dezvoltare si inmultire a acestor germeni”, a explicat dr. Valeriu Lupu.

In prezent, exista pe piata o serie de produse de curatare si dezinfectare special destinate suprafetelor textile si mobilierului moale.

Mitul nr. 3: Otetul este cea mai buna solutie de curatare si dezinfectare

Otetul este considerat o solutie miraculoasa de curatare si dezinfectare a casei in randul multor gospodine. Total gresit, spune medicul: „Otetul nu este dezinfectant. Mai mult, bacteriile pot supravietui in mediu acid”.

Mitul nr. 4: Daca folosesc o cantitate mai mare din produsul de curatare si dezinfectare, obtin un efect mai bun

Desi este tentant sa adaugam o cantitate mai mare de produs in speranta unei curatari sau dezinfectari mai bune, medicii atrag atentia ca aceasta practica este gresita si chiar poate avea efecte adverse asupra sanatatii.

Daca simtim ca este nevoie sa adaugam mai mult decat doza recomandata pentru a curata si dezinfecta suprafetele, este foarte posibil ca respectivul produs sa nu fie de calitate.

„Cele mai bune rezultate se obtin atunci cand folositi exact cantitatea de produs specificata in instructiunile de folosire. Mai degraba concentrati-va pe produse de calitate, si nu pe cantitate”, a mentionat medicul.

Mitul nr. 5: Dezinfectez doar baia, pentru ca doar aici se acumuleaza germeni

Contrar perceptiei populare, pe vasul de toaleta si alte obiecte si suprafete din baie nu se gasesc cele mai mari acumulari de microbi din casa. Riscul cel mai mare de a contracta microbi periculosi provine de la suprafetele pe care le atingem regulat sau care vin in contact cu alimente crude (carne, oua etc.): laptopuri, telefoane, tocatoarele de bucatarie (acestea trebuie curatate si dezinfectate imediat dupa utilizare), telecomenzi, podea, masa de bucatarie, periuta de dinti etc.

„Prin urmare, trebuie dezinfectate toate suprafetele pe care le utilizam frecvent, nu doar toaleta”, a explicat medicul pediatru.

Mitul nr. 6: Produsele antibacteriene afecteaza sanatatea copilului

Gresit, atrage atentia pediatrul. Cei mai predispusi la a contracta microbi periculosi, care provoaca infectii severe, sunt copiii, intrucat sistemul lor imunitar este insuficient dezvoltat.

In spatiile in care copiii isi petrec cel mai mult timp si in jucarii (mai ales in cele de plus) se acumuleaza multi microbi, de aceea, ar trebui curatate si dezinfectate cel putin o data pe saptamana, cu produse sigure pentru copii, fara clor.

Dr. Valeriu Lupu – medic pediatru
Societatea Romana de Pediatrie
Ziare.com

No Comment

Leave a Reply

*

*

POPULAR POSTS