Sute de elevi români şi străini învaţă meşteşuguri tradiţionale la Sibiu

0
510

Peste 200 de elevi din toate judeţele ţării şi din străinătate- Bulgaria şi Federaţia Rusă, învaţă la Sibiu, în perioada  29 iulie – 2 august , tainele meşteşugurior tradiţionale, în cadrul celei de a XX-a ediţii a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”.Cei mici sunt înscrişi în cadrul unor  ateliere de ţesut, sculptură lemn, metaloplastie, încondeiat ouă, confecţionat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, brodat, modelat ceramică, olărit, gazduite de Complexul Naţional Muzeal ASTRAPotrivit CNM Astra, anul acesta au confirmat prezenţa la Olimpiadă două grupuri de elevi de la Muzeul de Etnografie din Sankt-Petersburg, grupuri axate pe confecţionat păpuși, brodat, pictură lemn, şi elevi din  Bulgaria, de la liceul Aprilov din Gabrovo.Toţi copii din Rusia şi bulgaria vor participa la workshop-uri alături de colegii lor din România.De joi, 30 iulie, până duminică, 2 august , micii meşteşugari, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, vor instala şi vor întreţine, practic, ateliere interactive prin gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.În zilele de vineri, 31 iulie şi sâmbătă, 1 august elevii se vor îmbrăca în portul popular specific zonei de provenienţă şi vor socializa cu publicul vizitator în Piaţa Mică, la Casa Artelor.Şi în acest an, se va desfăşura în paralel cu Olimpiada cea de a VII-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie”, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară. În acest an vor fi alături de noi elevii de la Asociația Diakoniewerk Sibiu și Fundația ”Un copil, o speranță” Sibiu, precum și participanți din afara județului. Participanţii vor învăţa de la cei mai iscusiţi meşteri populari să realizeze obiecte de inspiraţie tradiţională şi vor cunoaşte patrimoniul Muzeului ASTRA îndrumaţi de ghizi.Evenimentul este organizat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu şi în colaborare cu Institutul Confucius Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.