Singuratatea intre existenta si vis. Tu ce alegi ?

Am adunat, în acest text, mai multe singurătăţi – de la cea a bătrânilor la cea a scriitorului; de la izolarea într-un profil de Facebook la apăsătoarea „singurătate în doi“, precum şi câteva explicaţii necesare despre singurătate, acest flagel al vieţii din zilele noastre: despre cum prea marea solitudine dăunează grav sănătăţii, dar şi despre nuanţele pozitive pe care puţină izolare le poate aduce.

Sunt singură, în faţa laptopului, şi scriu acest text. Am închis toate ferestrele internetului ca să nu-mi distragă atenţia, lăsând-o uşor deschisă doar pe cea de la cameră – uneori se zice că inspiraţia vine cu vremea de afară. Simt nevoia de intimitatea pe care această solitudine mi-o oferă şi e plăcut să scriu aşa, lăsând frâu liber gândurilor, învăluită în liniştea protectoare a camerei mele. Sunt doar eu cu mine, singură ca un ţipăt în curtea spitalului, vorba poetului. Dar nu pot să stau aşa la nesfârşit. Prea multe ceasuri de singurătate pot naşte spaime şi nelinişti. Ştiu, omul se naşte şi moare singur, am tot auzit, dar, imediat ce pun punct, simt nevoia să ies afară să mă liniştesc că nu stau în oraşul cu un singur locuitor. Aş vrea numaidecât să mă înghesui la socializare, să mă înconjor de oameni dragi, să redeschid ferestrele internetului şi să respir uşurată că prietenii mei sunt aici, aproape de mine, se uitau la ceas să vadă când ies odată din cochilia mea. Am strâns, în acest text, mai multe singurătăţi – de la cea a bătrânilor la cea a scriitorului; de la izolarea într-un profil de Facebook la apăsătoarea „singurătate în doi“, precum şi câteva explicaţii necesare: despre efectele nocive pe care le are asupra oamenilor sentimentul de singurătate, acest flagel al vieţii din zilele noastre, dar şi despre necesitatea izolării uneori, atunci când lasă loc unui timp de contemplaţie şi ne învaţă să ne redescoperim. Mai importantă decât dezbaterea a fi sau a nu fi singur pare să fie întrebarea – la ce porţie de singurătate avem voie? Nietzsche spunea că apreciază valoarea unui om după cantitatea de singurătate pe care o poate suporta, iar psihologii vin din urmă cu teancuri de studii şi cărţi prin care arată că prea marea singurătate dăunează grav sănătăţii. Singurătate versus solitudine Cu toţii avem puseuri de singurătate în viaţă şi nu ne trebuie studii pentru confirmare. Singurătatea, în opinia psihoterapeutului Livia Căciuloiu, se referă la un „cumul de sentimente cum ar fi tristeţea, melancolia sau anxietatea care provin din lipsa calităţii contactului social pe care o persoană o resimte necesară într-un anumit moment“. Dar nu trebuie privită mereu ca o stare negativă, cu gust amar. „Însingurarea, solitudinea poate căpăta nuanţe pozitive în cazul în care apare în urma unei decizii asumate. Atunci când ea acoperă o perioadă de incubare, când apare nevoia unei reconectări cu sine – întâlnită adeseori la persoanele creative – sau pur şi simplu e orientată spre împlinirea unor scopuri personale, atunci poate avea efecte benefice“, explică psihoterapeutul pentru „Weekend Adevărul“. Psihologul american Greg Miller scria, într-un articol în urmă cu câţiva ani, că singurătatea e un fapt de bază al existenţei noastre. Ea apare mai ales în momentele de cotitură: atunci când un student părăseşte domiciliul pentru a pleca la facultate, când o femeie în vârstă le supravieţuieşte soţului şi prietenilor ei sau când un om de afaceri îşi schimbă locul de muncă, plecând într-un oraş nou. Efectele grave ale singurătăţii cronice Dar, atunci când sentimentul de singurătate devine cronic, consecinţele pot fi foarte serioase, explică John Cacioppo, de la Universitatea din Chicago. După 21 de ani în care a studiat efectele biologice ale singurătăţii, concluziile sale nu sunt deloc optimiste: cei care suferă de singurătate cronică prezintă schimbări nefaste în sistemul cardiovascular, imunitar şi nervos. „Singurătatea cronică aduce cu sine deznădejde, insomnie, idei de devalorizare, un răspuns mai accentuat la stres şi tristeţe accentuată, deschizând calea spre depresie şi/sau dependenţe“, spune şi Livia Căciuloiu. „Singuraticii“ au tendinţa să-şi conoteze negativ interacţiunile sociale şi să-şi creeze impresii mai proaste despre oamenii pe care îi cunosc. În plus, „singurătatea sporeşte riscul de deces prematur cu 25%“, declara John Cacioppo într-un interviu pentru publicaţia engleză „The Guardian“ în urmă cu câteva săptămâni. Cercetătorii studiază temeinic legătura directă între singurătate şi sănătatea şubredă, până în adâncul creierului. Într-un studiu recent, publicat în revista „Cell“, neurologii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au identificat o porţiune în creier care generează sentimente de singurătate. Regiunea e localizată în D.R.N, adică nucleul rafeului dorsal, cunoscut ca locul de unde porneşte depresia. Şi au observat că până şi şoarecii, atunci când sunt izolaţi pentru o zi, se simt mai rău decât atunci când interacţionează cu alţii. Iată de ce: când mai mulţi şoricei au fost adăpostiţi împreună, neuronii dopaminergici din D.R.N. (n.r. – dopamina e cunoscută ca hormonul care provoacă plăcere) au fost relativ inactivi. Neurologii au constatat însă că, odată ce şoarecii au fost separaţi pentru o scurtă perioadă de timp şi apoi reuniţi, activitatea acelor neuroni a crescut. Este pentru prima dată, spun oamenii de ştiinţă, când a fost găsit un substrat celular pentru o asemenea experienţă.

Livia Căciuloiu psihoterapeut Psihomedeor

No Comment

Leave a Reply

*

*

POPULAR POSTS