Sibiu – Şedinţa grupului de lucru

stiri redactie

Astăzi, 8 septembrie a.c. a avut loc ședința Grupului de lucru pentrusiguranța în școli și prevenirea absenteismului și a abandonului școlar, în cadrul căreia a fost prezentat Planul Teritorial Comun de Acțiune la nivelul județului Sibiu pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitare, în anul școlar 2020-2021.

Evoluția și tendințele situației operative înregistrată în anul școlar 2019-2020 de la nivelul județului Sibiu, este în trend descendent, conform situației statistice întocmită de IPJ Sibiu; numărul infracțiunilor sesizate a scăzut de la 54 la 38 de fapte.

În ceea ce privește rata de abandon școlar la nivelul județului Sibiu, în anul școlar 2019-2020 fenomenul de abandon a fost ușor redus față de anii școlari precedenți, respectiv 0,38%, fiind neșcolarizați un număr de 164 de elevi. În anul școlar precedent procentul de abandon fiind 0,40% cu un număr de 166 de elevi neșcolarizați.

În ceea ce privește rata participării elevilor la cursuri, fenomenul de absenteism în județul Sibiu în anul școlar 2019-2020: Absențe nemotivate/elev/lună

  • Septembrie: 2,00 absențe/elev
  • Octombrie: 5,13 absențe/elev
  • Noiembrie: 4,57 absențe/elev
  • Decembrie: 3,57 absențe/elev
  • Ianuarie: 1,53 absențe/elev
  • Februarie: 2,87 absențe/elev
  • În perioada martie-iunie, cursurile s-au desfășurat online și nu există o bază de date centralizată privind absențele.

Conform Planului Teritorial Comun de Acțiune, Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu și Inspectorul Școlar General al Inspectoratul ȘcolarJudețean Sibiu vor informa prefectul și autoritățile administrației publice locale despre necesitatea îmbunătățirii condițiilor de securitate a unităților de învățământ preuniversitar, ori de câte ori este necesar având în vedere ca această situație este în dinamică.

„Siguranța elevilor, abandonul școlar și absenteismul sunt unele dintre cele mai importante aspecte ce țin de începerea unui nou an școlar, pe lângă măsurile siguranței sănătății publice. Copii trebuie să se simtă în siguranță la școală, și in drumul spre și dinspre școală. Tocmai de aceea am luat măsurile care se impun pentru a oferi asta elevilor din județul Sibiu. Săptămâna aceasta, se va emite un Ordin de prefect pentru aprobarea concepției unitare pentru siguranța în școli şi prevenirea absenteismului şi a abandonului şcolar, la nivelul judeţului Sibiu, care să cuprindă la Titlul I aprobarea Planul Teritorial Comun de Acţiune la nivelul judeţului Sibiu, pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, în anul şcolar 2020-2021 iar la Titlul II aprobarea Planului de măsuri pentru prevenirea absenteismului şi a abandonului şcolar, în anul școlar 2020-2021. Ordinul se va transmite autorităților administrației publice locale” precizează Mircea Crețu, Prefectul județului Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Argeş - VERIFICĂRI PRIVIND PAZA OBIECTIVELOR

Organizarea pazei la unităţi de învăţământ şi agenţi comerciali de pe raza municipiului Piteşti a fost verificată de poliţişti în cursul săptămânii trecute. Activităţile vor continua.   În cursul săptămânii precedente, respectiv în perioada 31 august – 6 septembrie a.c., polițiștii compartimentelor Sisteme de Securitate din cadrul secțiilor de poliție […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro