Sibiu – Primăria Sibiu propune dublarea și chiar triplarea cuantumului burselor pentru elevi

0
138

“Susținem educația locală atât prin investiții în infrastructura clădirilor unităților de învățământ, cât și prin bursele acordate din bugetul local pentru a-i încuraja pe elevi să facă performanță. Ținând cont de situațiile transmise de unitățile de învățământ, estimăm că în 2021 aproape 15.000 de elevi vor beneficia de burse performanță, de merit, de studiu sau sociale. Din acest motiv propun Consiliului Local majorarea cuantumului acestor burse: triplarea bursei de performanță, dublarea bursei de merit și de studiu și creșterea cu 66% a burselor sociale.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Cuantumul propus pentru bursele școlare care vor fi plătite în 2021:

Tip bursăCuantumul în vigoareCUANTUM PROPUS
Bursa de performanță120 lei/lună500 lei/lună
Bursa de merit80 lei/lună150 lei/lună
Bursa de studiu60 lei/lună130 lei/lună
Bursa socială60 lei/lună100 lei/lună

Precizăm că aceste burse se vor acorda pentru fiecare lună din perioada cursurilor școlare.Bursele sociale se acordă și pe timpul vacanțelor școlare, în anumite condiții, putându-se cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Având în vedere numărul de burse solicitate de unitățile de învățământ, estimăm că în anul 2021 efortul bugetar al Primăriei pentru plata acestor burse cu un cuantum majorat se va ridica la aproximativ 10,5 milioane de lei.

Cine poate beneficia de aceste burse?

Bursele de performanță se acordă elevilor care:

  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor, concursurilor școlare sau competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
  • s-au calificat în loturile de pregătire organizate de MECTS pentru competițiileinternaționale

Bursele de merit se acordă elevilor care:

  • au rezultate deosebite la învățătură, obținând media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional;
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor, concursurilorșcolarenaționale organizate de MECTS sau competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de MECTS.

Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie și care au media generală peste 7și nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa.

Bursa socială se acordă elevilor:

  • orfani sau care suferă de anumite boli grave
  • proveniți din familii care nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie și nu dețin terenuri agricole cu o suprafață mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare și de șes, și de 40.000 mp, în zonele montane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.