Sibiu – Primăria Sibiu distribuie măști de protecție persoanelor defavorizate din municipiul Sibiu

0
151

Primăria Municipiului Sibiu a primit de la Ministerul Sănătății în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie, un număr de 213.300 de măști de protecție care vor fi distribuite de Primărie familiilor și persoanelor defavorizate din municipiul Sibiu, în conformitate cu prevederile O.U.G nr.78/2020. Distribuirea măștilor se va face în perioada 10-14 septembrie, prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu, iar fiecare beneficiar va primi un număr de 50 de măști de protecție, aferente unei perioade de 2 luni.

Beneficiarii programului sunt:

  • persoanele din familiile beneficiare de ajutor social,
  • persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei,
  • pensionarii sistemului public ale căror pensii nu depășesc lunar 704 lei inclusiv,
  • persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri doar din prestațiile sociale prevăzute de Legea 448/2006. 

Modul de distribuire:

Distribuirea măștilor se va face în perioada menționată, în funcție de categoria de beneficiar, astfel:

  • persoanele beneficiare de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei – la Cantina Municipiului de pe strada Calea Gușteriței, nr.22, în intervalul orar 8-14.30
  • persoanele încadrate în grad de handicap – la sediul Direcției de Asistență Socială situat pe bulevardul Victoriei nr.1-3, cam. S16, de luni până joi în intervalul orar 8-15, iar vinerea între orele 8-12,
  • pensionarii sistemului public de pensii – la sediul Direcției de Asistență Socială situat pe bulevardul Victoriei nr.1-3, cam. S 07, de luni până joi în intervalul orar 8-15, iar vinerea între orele 8-12.

Documente necesare. Pentru a putea ridica măștile, beneficiarii vor prezenta următoarele documente: carte de identitate/buletinul/carte de identitate provizorie și certificatul de naștere pentru copiii sub 14 ani, în original.

În cazul persoanelor nedeplasabile, măștile pot fi ridicate de către un însoțitor/reprezentant, în baza actului de identitate în original împreună cu adeverința medicală eliberată de medicul de familie cu mențiunea ,,nedeplasabil’’.

Informații suplimentare se pot obține la următoarele numere de telefon: 0269/208952, 0269/208953, 0269/208928, 0369/446441, 0369/454430, 0369/436000. Pensionarii și persoanele încadrate în grad de handicap pot apela Tel Verde (în regim gratuit) – 0800811822.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.