SIBIU – Poli Iași vs A.F.C.Hermannstadt, etapa a VII-a, Liga I, Play-out

stiri redactie

În etapa a VII-a din Play-Out-ul Ligii 1, A.F.C.Hermannstadt joacă în deplasare împotriva celor de la Poli Iași. Echipa noastră vine după cinci meciuri fără victorie. Două înfrângeri consecutive au fost înregistrate  în deplasare, cu Viitorul Constanța (4-1), respectiv pe teren propriu, cu Academica Clinceni (0-1). De cealaltă parte, moldovenii au învins în etapa precedentă în deplasare pe cei de la Chindia (0-2), după o serie de patru meciuri pierdute în Liga 1. Pentru această confruntare, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt nu se va putea baza pe fundașul central Srgian Luchin, accidentat și pe Kevin Rimane, care mai are de efectuat încă un test COVID-19.

,,Pentru noi va fi un nou început. Va fi o ocazie bună pentru a câștiga puncte. Este timpul pentru o schimbare în bine. Cu siguranță este un meci foarte important. Trebuie să ne îmbunătățim performanța individuală, dar și pe cea colectivă. Am făcut o partidă bună cu Clinceni, dar ne-a lipsit eficiența în fața porții. Am lucrat la asta, ca să avem performanțe mai bune. După ultimul meci toată lumea a fost dezamăgită, dar acum suntem motivați. Suntem nerăbdători să jucăm împotriva celor de la Poli Iași. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să încercăm să privim și la lucrurile bune pe care le facem, nu numai la slăbiciunile noastre. Problema echipei acum nu este fotbalul pe care îl joacă, ci mentalitatea jucătorilor. Emoțiile sunt foarte importante în fotbal și simt că fotbaliștii au o mentalitate puternică înainte de acest meci. Acum este momentul să învingem!”, a declarat Ruben Albes, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt

Poli Iași vs A.F.C.Hermannstadt va avea loc marți, 30 iunie 2020, ora 20, pe Stadionul ,,Emil Alexandrescu” din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ARGEŞ - Activităţi ale IJP

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru limitarea efectelor vremii nefavorabile, prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro