Sibiu – ISJ monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean

0
112

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.

Prin urmare, astăzi, 25 septembrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:

–  294 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai mult cu 6 unități de învățământ față de 25.09.2020;

40 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai puțin cu 3 unități de învățământ față de 25.09.2020;

2 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online (C.S.E.I. Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu) – mai puțin cu 5 unități de învățământ față de 25.09.2020.

De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 8 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate: 5 elevi (Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Şcoala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri pentru Comunicații,  Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu), 2 cadre didactice (Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș și Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth”) și 1 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu);
  •  512 persoane carantinate/izolate: 498 elevi (inclusiv din unitățile de învățământ și clasele menționate în comunicatul emis de către biroul de presă al Prefecturii Sibiu), 7 de cadre didactice, 2 personal didactic auxiliar și 5 personal nedidactic).

În comparație cu datele oferite vineri, 25.09.2020, s-a modificat doar numărul persoanelor carantinate/izolate: a scăzut cu 7 elevi și, de asemenea, a scăzut cu 3 cadre didactice, în total fiind 512 persoane (față de 522 în 25.09.2020).

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.