Sibiu – În perioada 25 – 29 septembrie, activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online

stiri redactie

Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line.

Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020.

În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020.

Procesul instructiv-educativ, „față în față” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județe/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.

Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educației și cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

            În județul Sibiu, nu sunt organizate secții de votare în 106 unități de învățământ, cu personalitate juridică și structuri, în acestea fiind înscriși 14 447 elevi care vor frcventa cursurilor conform scenariilor comunicate (verde, galben sau roșu). În celelalte 210 unități de învățământ, unde sunt înscriși 48 717 elevi, cursurile se vor desfășura în sistem on-line în zilele de 25, 28, și 29 septembrie 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sibiu - Sibiul primește o confirmare avizată că stă bine la capitolul digitalizării serviciilor publice

Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, a făcut public un studiu de specialitate realizat pe tema e-guvernării locale, oferită cetățenilor de administrațiile locale. Cu alte cuvinte au măsurat 47 de indicatori grupați pe cinci categorii mari, fiecare cu o anumită pondere […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro