SIBIU – Evoluţia Covid 19 în şcoli

stiri redactie

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.

Prin urmare, astăzi, 28 octombrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:

–  181 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai puțin cu o unitate de învățământ;

28 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai mult cu o unitate de învățământ;

124 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor elevilor la activități/lecții online (toate unitățile de învățământ din municipiul Sibiu – 85, toate unitățile de învățământ din orașul Agnita – 4, Școala Gimnazială Apoldu de Jos cu structurile Grădinița cu Program Normal Apoldu de Jos și Școala Primară Sângătin, Școala Gimnazială Merghindeal cu structura Școala Primară Dealul Frumos, Școala Gimnazială Racovița cu structura Școala Primară Sebeșu de Sus, Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Bîrghiș, Școala Gimnazială Nocrich, Grădinița cu Programul Normal Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Grădinița cu Program Normal Nou Român, Grădinița cu Program Normal Hamba, Grădinița cu Program Prelungit Cristian. Şcoala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie, Şcoala Gimnazială Cârţa, Școala Gimnazială ”Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Școala Gimnazială ”Aurel Popa” Arpașu de Sus, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr, Grădinița cu Program Prelungit Șelimbăr, Școala Gimnazială Veștem, Grădinița cu Program Prelungit Veștem, Grădinița cu Program Normal Mohu, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Mediaș, Școala Gimnazială Tilișca, Grădinița cu Program Normal Rod, Școala Gimnazială Ocna Sibiului, Școala Gimnazială Poplaca, Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Centrul de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Școala Gimnazială Waldorf ”Hans Spalinger” Roșia, Școala Gimnazială Tălmăcel și Școala Gimnazială Cașolț) – mai mult cu o unitate de învățământ;

De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 28 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate: 14 elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu), 12 cadre didactice (Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Școala Gimnazială Nocrich, Școala Gimnazială Roșia,  Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială Bârghiș, Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7 Cisnădie, Școala Gimnazială Cașolț și Colegiul Tehnic Energetic Sibiu) și 2 personal nedidactic (Liceul Tehnologic Cisnădie, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu);
  •  789 persoane carantinate/izolate: 700 elevi, 68 cadre didactice, 12 personal didactic auxiliar și 9 personal nedidactic).

În comparație cu datele oferite marți, 27.10.2020, s-a modificat numărul persoanelor internate (a crescut cu 2 cadre didactice, dar a scăzut cu 2 elevi) și al persoanelor carantinate/izolate (a crescut cu 3 cadre didactice, dar a scăzut cu 54 elevi), în total fiind 789 persoane (față de 840 în 27.10.2020).

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - DACĂ LE-AȚI VĂZUT, ANUNȚAȚI URGENT POLIȚIA!

Poliţiştii sibieni caută două minore în vârstă de 14, respectiv 15 ani, care au plecat împreună voluntar de la domiciliile lor într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea persoanelor în cauză sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro