Sibiu – Aproximativ 74% din elevii înscriși în unitățile de învățământ din județul Sibiu s-au prezentat astăzi la școală

0
125

Luni, 8 februarie 2021, un număr 47 519 preșcolari și elevi s-au întors în sălile de clasă pentru începerea semestrului II al anului școlar 2020-2021.

            În conformitate cu HOTĂRÂREA nr. 5 din 06.02.2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu privind aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, situația a fost următoarea:

            – scenariul 3 – roșu (cursuri on-line): Școala Gimnazială Alma, Grădinița cu Program Normal Alma (comuna Alma – rata de incidență) și Grădinița cu Program Normal Agârbiciu (comuna Axente Sever – situații justificate de infrastructură, lucrări nefinalizate);

            – scenariul 2 – galben (rata de incidență peste 1 la mie, dar mai mică sau egală 3 la mie): 159 de unități de învățământ din localitățile: Micăsasa, municipiul Mediaș, Apoldu de Jos, Șelimbăr, Mag, Râu Sadului, Dârlos, municipiul Sibiu, Șeica Mică, Scoreiu, Valea Viilor, Bârghiș, Axente Sever, Sadu, Dobârca, Apoldu de Sus, Hamba, Valchid, Dumbrăveni, Copșa Mică, Agârbiciu (Școala Gimnazială Agârbiciu) – preșcolarii, elevii din ciclul primar, din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale se vor prezenta la școală;

            – scenariul 3 – verde (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): 189 de unități de învățământ din restul localităților – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală.

            De asemenea, 39 cadre didactice și 188 elevi au cerut ca activitățile specifice orelor de curs să se desfășoare on-line, în conformitate cu prevederile art. 7, alin 1 și 2 din Ordinul 3325/93/04.02.2021 al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

            Ca urmare, luni, 08.02.2021, un număr de 17 152 elevi (26,51%) din cei existenți în unitățile de învățământ din județul Sibiu au desfășurat ore on-line.

            Nu au fost semnalate probleme la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, pentru activitățile ce se desfășoară cu elevii, în unitățile de învățământ, fiind respectate cu strictețe prevederile ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Educației.

Înainte de reluarea cursurilor, fiecare unitate de învățământ preuniversitar/conexă/instituţie de învăţământ a stabilit spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învățământ preuniversitar/conexă/instituţia de învăţământ sau persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.