Sibiu – Activităţi ale IJP

0
132

Cercetat pentru conducere fără permis

La data de 20 ianuarie, în jurul orei 10,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit în vederea aplicării măsurilor legale un conducător auto care nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni care traversau regulamentar strada Rahovei.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan, în vârstă de 64 de ani, din Cisnădie, deține un permis de conducere eliberat de o autoritate străină care nu este semnatară a convențiilor asupra circulației rutiere ce permit recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. De asemenea, bărbatul nu deține permis de conducere internațional.

În aceste condiții, polițiștii sibieni au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La volan, sub influența substanțelor psihoactive

La data de 20 ianuarie, în jurul orei 21,45, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Maramureșului de către un sibian în vârstă de 21 de ani.

Aparatul DRUGTEST folosit la testarea conducătorului auto a prezentat rezultat pozitiv la două substanțe psihoactive: cannabis și metamfetamină, șoferul fiind ulterior însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor în organism.

În cauză, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.