Sibiu – Activităţi ale IJP

stiri redactie

În perioada 28 – 31 august a.c., polițiștii sibieni au constatat 13 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 40 de permise de conducere, au retras 19 certificate de înmatriculare și au aplicat 600 de sancțiuni contravenționale în valoare de 161.000 de lei.

Exemple semnificative:

Sâmbătă, în jurul orei 16,30, un șofer în vârstă de 55 de ani, domiciliat în comuna Slimnic, în timp ce se afla la volanul unui autoturism condus pe strada Lăptăriei din municipiul Sibiu, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a acroșat un autovehicul parcat.

Testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Astfel, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul Penal.

Tot sâmbătă, la aceeași oră, pe raza comunei Roșia, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 32 de ani.

În urma testării alcoolscopice a șoferului, aparatul etilotest a afișat o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 30 august a.c., în jurul orei 00,15, pe raza localității Moșna, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 33 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept.

Mai mult decât atât, rezultatul testării alcoolscopice a bărbatului a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În consecință, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Fără permis și sub influența alcoolului a fost depistat un alt bărbat, acesta din urmă răsturnându-se cu autoturismul condus pe raza localității Galeș, la aceeași dată, în jurul orei 01,30.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Săliște, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz au fost declanșate cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

 Duminică dimineața, în jurul orei 07,30, pe DJ 106, în localitatea Brădeni, un alt șofer a prezentat un rezultat pozitiv la testarea cu aparatul etilotest. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din județul Mureș, conducea un autoturism având o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Seria șoferilor băuți la volan a continuat două ore mai târziu când, pe DN 14, în localitatea Slimnic, polițiștii Biroului Rutier pentru Drumuri Naționale și Europene au oprit un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 37 de ani.

Cu un rezultat de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat afișat de aparatul etilotest, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La volanul unui autoturism neînmatriculat a fost depistat duminică, în jurul orei 20,00, în localitatea Richiș, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din aceeași localitate.

Pe numele conducătorului auto s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Ziua de duminică s-a încheiat, din punct de vedere rutier, în același registru ”alcoolic”, după ce, în jurul orei 20,30, pe strada Măgurii din orașul Cisnădie, polițiștii au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism, un sibian în vârstă de 38 de ani.

Cu o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,14 mg/l, sibianul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge.

Drept urmare, șoferul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Vâlcea - ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI VÂLCENI

Săptămâna trecută polițiștii rutieri vâlceni au desfășurat pe raza întregului județ activități preventiv-reactive pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv: combaterea nerespectării regimului legal de viteză, combaterea conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice, respectare normelor rutiere de către pietoni şi biciclişti și acordarea priorităţii de trecere vehiculelor care […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro