SIBIU – Acţiuni ale IJP

0
174

În ultimele 24 de ore, ca urmare a activităților desfășurate de către polițiștii rutieri sibieni, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 6 permise, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 de lei.

Ieri dimineață, în jurul orei 06,00, pe DN 7, în localitatea Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru un control de rutină un ansamblu TIR, condus pe direcția Vâlcea – Sibiu de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat în județul Vâlcea.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Seara, în jurul orei 21,00, pe DJ 142C, în afara orașului Dumbrăveni, un alt conducător auto a fost testat alcoolscopic, cu un rezultat pozitiv. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, localnic, ce conducea un autoturism având o concentrație de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 03,00, în localitatea Șelimbăr, pe strada Mihai Viteazu, polițiștii l-au verificat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Cisnădie. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți cei trei conducători auto au fost însoțiți la unități medicale unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Ulterior, în fiecare caz, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În perioada ianuarie – iulie 2021, în județul Sibiu, conducerea sub influența alcoolului a dus la producerea a 15 accidente rutiere, dintre care unul grav, soldate cu decesul unei persoane și rănirea ușoară a altor 17 persoane.

Reamintim circumstanțele în care un tânăr în vârstă de 18 ani, și-a pierdut viața:

La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 05,00, trei tineri se intorceau într-o mașină acasă, în satul Boian, de la o petrecere dintr-o localitate vecină. La volan se afla un tânăr de 19 ani, care tocmai primise dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. La ieșirea din localitatea Blăjel, într-o curbă la stânga, șoferul pierde controlul direcției de deplasare și se răstoarnă în afara părții carosabile.

Cel mai bun prieten al celui aflat la volan, moare pe loc. Al doilea amic al șoferului suferă răni ușoare. Victimele, 18 ani, prieteni ai conducătorului auto, vecini.

Testarea alcoolscopică a celui care a condus a oferit primul indiciu referitor la cauzele producerii tragediei. Cu o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, cu rezultate de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la care s-a adăugat viteza neadaptată pe un drum în curbă, toate acestea au creionat circumstanțele producerii tragediei.

Cercetat penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului, conducătorul auto a fost reținut și, ulterior, plasat în arest la domiciliu.

Indiferent de evoluția juridică a situației sale, un lucru este cert, timpul nu mai poate fi dat înapoi.

Iată încă o dovadă a faptului că neasumarea responsabilității și aprecierea greșită a propriei puteri pot avea consecințe fatale asupra celor de lângă noi, iar regretele sunt de prisos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.