Sibiu – Acţiuni ale IJP

0
160

La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 10,00, pe raza comunei Șura Mică, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deține acest drept.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate cu privire la autoturismul condus, s-a constatat că acesta este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe auto este unul fals.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 14,30, pe strada Principală din localitatea Buzd, polițiștii au depistat o localnică în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, autoturismul condus era neînmatriculat.

Pe numele femeii s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 04,30, pe DJ 106J, în timp ce conducea un autoturism dinspre Orlat spre Gura Râului, un sibian, în vârstă de 30 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, a acroșat un cap de pod, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Aflat singur în autoturism, șoferul a suferit vătămări corporale ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, respectiv vătămare corporală din culpă.

La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 21,30, pe strada Badea Cârțan din orașul Avrig, polițiștii au identificat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un localnic în vârstă de 27 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.