SIBIU – Acţiuni ale IJP

0
107

În ultimele 72 de ore, polițiștii rutieri au constatat 20 de infracțiuni, au reținut 63 de permise de conducere, au retras 17 certificate de înmatriculare și au aplicat 700 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 190.000 de lei.

Exemple semnificative:

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 12,30, în localitatea Apoldu de Sus, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au depistat un localnic în vârstă de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept.

Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 08,00, în Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un medieșean în vârstă de 49 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 17,30, în timp ce desfășurau activități specifice pe linia prevenirii accidentelor rutiere produse din cauza vitezei excesive, pe DN 1, în afara localității Porumbacu de Jos, polițiștii au depistat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Argeș, în timp ce conducea un motociclu cu viteza de 193 km/h pe un sector de drum cu limită maximă de viteză admisă de 100 km/h.

După oprirea și verificarea persoanei în cauză, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte motociclul.

În consecință, pe numele argeșeanului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 04,30, pe strada Rennes din municipiul Sibiu, polițiștii Birului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, domiciliat în Șelimbăr.

Întrucât șoferul emana halenă etanolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În aceeași dimineață, în jurul orei 08,30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 14 având o concentrație de 0,62 mg/lalcool pur în aerul expirat.

Și de această dată s-a deschis un dosar de cercetare penală care are ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.