Serviciul de Evidență a Persoanei din cadrul Primăriei Sibiu își suspendă activitatea de luni, 27 aprilie

0
96

Serviciul de Evidență a Persoanei,care funcționa la parterulsediului Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei nr. 1-3,își suspendă temporar activitatea începând de luni, 27 aprilie în contextul în care cinci angajați ai acestui serviciu au fost confirmați până în prezent ca fiind infectați cu COVID – 19. Precizăm că opt dintre cei 11 angajați ai Serviciului se aflau deja în izolare, unul din data de 8 aprilie, iar restul din data de 16 aprilie. Prin urmare aceștia nu au mai venit în contact cu publicul. Începând de astăzi și până în data de 30 aprilie toți angajații acestui Serviciu vor rămâne în izolare.

Activitatea Serviciului va fi preluată de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu al cărui sediu este situat pe strada Câmpului, nr. 14. Persoanele care au avut programări la Serviciul de Evidență a Persoanei în următoarea săptămână vor fi notificate prin email cu privire la această modificare și vor fi îndrumate să se adreseze Direcției Județene de Evidență a Persoanei Sibiu.

Activitatea serviciilor care gestionează căsătoriile, nașterile și decesele, situate la etajul I al clădirii, va continua, aici nefiind înregistrat nici un caz de îmbolnăvire până în prezent.

Precizăm că întreg sediul secundar al Primăriei situat pe bulevardul Victoriei nr. 1-3 a fost dezinfectat în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie, precum și în cursul zilei de vineri, 24 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.