Romanul care a facut ISTORIE: Gogu Constantinescu

La o întrebare elementară despre ro­mânii celebri în lumea întreagă, e foarte probabil ca numele marelui inventator şI inginer Gogu Constantinescu să nu figu­reze pe lista principalilor favoriţi, de unde nu vor lipsi, desigur, numele lui Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu sau Constan­­tin Brâncuşi. Explicaţia nu trebuie cău­tată într-o anvergură mai mică a personalităţii şi activităţii sale, ci în domeniile speciale, mai puţin mediatizate, ilustrate de acest savant român, despre care se poate spune că a avut o contribuţie deloc neglijabilă la evoluţia istoriei mondiale din secolul trecut.

S-a născut la 4 octombrie 1881, la Cra­iova, ca fiu al lui George Constantinescu, pro­fesor de matematică reputat, printre elevii căruia s-a aflat şi sociologul Dumitru Drăghicescu.

Avea un unchi inginer, aşa încât încli­­na­­ţiile matematice şi talentul tehnic excep­ţional al viitorului savant au avut în familie un mediu prielnic de dezvoltare. Camera lui devenise un adevărat laborator şi, copil fiind, a reuşit deja să construiască o lampă elec­trică cu mercur, acumulatori, bate­rii, motoare şi un calculator mecanic. Această dotare excepţională a trecut, desigur, printr-un moment de cumpănă, la vârsta de 15 ani, când tatăl său a murit.

În 1904, a terminat Şcoala Naţio­nală de Poduri şi Şosele, ca şef de pro­moţie. A devenit cunoscut prin con­tribuţiile sale teoretice la studierea betonului armat şi a pro­iectat numeroase construcţii cu structură din acest material, cum ar fi Camera de Co­merţ, Ministerul Lucrărilor Publice, Stadio­nul Sporturilor, cupola minaretului Moscheii din Constanţa.

A deschis o companie proprie împreună cu un alt inginer, Tiberiu Eremia, şi a câştigat o licitaţie pentru construirea a cinci poduri. De asemenea, în acea epocă, a fost unul dintre primii care a imaginat soluţia acoperirii drumurilor cu un material de protecţie care semăna cu asfaltul.

Mecanismul a demonstrat o flexibilitate excepţională, încât nu limita viteza de tragere a mitralierei sau rotaţiile elicei, putând fi echipat pe un număr aproape nelimitat de aparate de zbor.
În manualele de instrucţie, ritmul de tragere al mitralierelor era specificat ca fiind de 600 de gloanţe pe minut, numai că în mod constant s-a arătat ca ritmul putea creşte şi până la 1000 de gloanţe pe mi­nut, fără niciun pericol pentru elice.

Germanii nu au reuşit niciodată să recreeze mecanismul lui Constan­tinescu şi, pentru a releva cât de importantă a fost invenţia acestuia, se pare că detaliile te­o­riei sonicităţii au fost secret de stat până la sfâr­şi­tul războiului.
În acest fel, britanicii nu doar că au luat iniţiativa, dar, până la sfâr­şitul războiului, au deţinut supre­ma­ţia aerului.

Meritele sale de necontestat au fost recunoscute şi de vice-mareşa­lul aerului, John Salmond, condu­că­to­rul forţelor aviatice britanice pe Frontul de Vest, fiind convins că, fără eforturile lui, britanicii nu s-ar fi impus în faţa germanilor.
Cu mecanismul lui Constantinescu au fost dotate avioane până aproape de începerea celui de-al doilea Război Mondial, ultimul model echipat fiind avionul Gloster Gladiator, lansat în 1937.

Laurenţiu Dologa – “Geniul revo­lu­­ţio­nar al primului Război Mondial (II), 24 martie 2013

Imaginaţia, varietatea şi originalitatea ideilor sale au depăşit posibilităţile de absorbţie ale tinerei economii româneşti, aşa încât, în 1912, Gogu Constantinescu s-a stabilit în Anglia. Începe acum pentru el o perioadă deosebit de fastă, iar forţa sa creatoare gă­seş­te un teren vast de expansiune. Aici, a fost fondatorul unui nou domeniu al mecanicii, sonicitatea (prin The Theory of Sonics. A treatise on transmission of power by vibrations, lucrare apărutã în 1918), al cărei obiect este transmiterea energiei prin vibra­ţii sonore, în medii fluide sau solide. Teoria sonicităţii l-a condus la fundamen­tarea unor noi discipline – electrosonicita­tea, hidro­so­ni­citatea, sonostereosonicitatea si termosonicitatea, a căror utilitate practică s-a regăsit în realizarea unor invenţii precum motoare, pompe, ciocane, perforatoa­re, injectoare so­nice, convertizoare de cuplu (cutii de viteze sonice), generatoare de energie sonică, apa­rate pentru transmisii sonice şi receptoare ale acestei energii, haveza sonică (maşină pentru tăiatul straturilor de cărbune sau de minereu dintr-o mină).

Guvernul englez a construit pentru Gogu Constantinescu, în 1918, în West Drayton, un laborator uriaş pentru cerce­ta­rea teoretică şi practică a sonicităţii, cunoscut sub numele de Uzinele Sonice.

În contextul primului Război Mondial şi al insucceselor britanice în faţa avioa­ne­lor germane (“năpasta lui Focker”, 1915-1916), una dintre invenţiile cele mai im­por­tante ale lui Gogu Constantinescu apar­ţine industriei militare şi a fost extrem de utilă engle­zilor pentru încli­narea balan­ţei războiului în favoarea lor. Este vorba de dispozitivul de tragere, la avioanele de vânătoare cu elice, prin discul format, la orice turaţie a motorului, de palele elicei în rotaţie, numit G.C. Gear (Constantinesco Fire Control Gear). Dispozitivul acesta a făcut parte din dotarea armatei engleze până în preajma celui de-al doi­lea Război Mondial (ultimul tip de avion care l-a folosit a fost fabricat în 1937).

La 29 martie 1920, ziarul The Times îl cita pe vicemareşalul Sir John Sal­mond, care susţinea că, datorită invenţiei lui Gogu Constantinescu, englezii au reuşit să câştige supremaţia aeriană faţă de germani.

Ne putem întreba dacă fără ea dezno­dământul războiului ar mai fi fost acelaşi. Pe acest teritoriu al ipotezelor născute de eliminarea unei variabile (invenţia ingine­rului român), consecinţele ne pot apărea decisive: o Germanie biruitoare, împreună cu aliaţii săi, ar fi rescris altfel istoria Europei, iar România, ca stat, putea avea o altă soar­tă. Poate mai bună (nu ar fi cunoscut comunismul) sau poate mai rea (ar fi dispărut de pe hartă ca stat independent) – nu vom şti niciodată.

Alte invenţii marcante ale lui Constantinescu: primul schimbător de viteze automat (pentru automobile şi locomotive) sau acţionarea elicelor la avioane cu ajutorul unor motoare sonice (ceea ce reducea mult greutatea avionului).

Când a murit (11 decembrie 1965, la Londra), era încă un cercetător activ: studia transformarea energiei electrice în ener­gie sonică şi a energiei mecanice în energie calorică, precum şi aplicaţiile practice ale ultrasunetelor.

A fost căsătorit de două ori: prima dată cu o româncă, Sanda Coco­res­cu, şi apoi cu o englezoaică, Eva Litton.

În 58 de ani de activitate ca inginer şi om de ştiinţă (1907-1965), Gogu Constantinescu a fost autorul a 317 invenţii brevetate în SUA, Danemarca, Elveţia, Austria, Germania, Marea Britanie, Franţa, România etc. A fost membru titular al Academiei Ro­mâne. Multe dintre invenţiile sale sunt încă folosite, iar altele, datorită evoluţiei tehnologiei, au ieşit din uz – aşa cum s-a întâmplat şi cu numeroase dintre invenţiile lui Edison.

Dacă schiţăm un bilanţ sumar al activităţii sale, e legitim să-l considerăm pe Gogu Constantinescu drept unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai creati­vi­t­ăţii româneşti din secolul trecut.

No Comment

Leave a Reply

*

*

POPULAR POSTS