Recital de percuție cu sibianul Sorin Rotaru la Sala Thalia

stiri redactie

Percuționistul sibian Sorin Rotaru va susține un recital vineri 6 martie 2020, la Sala Thalia, acompaniat de pianistul Iulian Ochescu – laureat al Concursului Internațional ”Piotr Ilici Ceaikovski” în anul 2019. Evenimentul, programat la ora 19, face parte din stagiunea muzicală ”Beethovenescu” și este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Născut la Sibiu, Sorin Rotaru începe studiul percuției la vârsta de 11 ani sub îndrumarea profesorului Ioan Iliuț. Câștigător a numeroase premii la concursurile de specialitate, activitatea sa este una bogată și variată în același timp (solist,muzică de cameră, orchestră și profesor). A absolvit percuția la Universitatea Națională de Muzică București, sub îndrumarea prof. Dr. Alexandru Matei, a studiat de asemenea cu prof. Martin Oprsal (Academia Janaceck), cu prof. Peter Sadlo (Mozarteum).

După o absență de aproape 20 de ani Sorin Rotaru revine pe scena Sălii Thalia. ”Programul pe care îl propun este realizat în procent de 100% din muzică contemporană, însă de o factură accesibilă pemntru publicul larg. Cuprinde lucrări al unor compozitori din Europa, America și Asia” a declarat percuționistul sibian. Sorin Rotaru a colaborat cu orchestre precum: Filarmonica din Tel Aviv, Orchestra Natională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Opera Natională din București, Teatrul Național de Operetă, OSB etc. Are sute de concerte camerale cu ansambluri ca Profil, Sonomania, Devotio Moderna, Archeus și ansamblul de percuție Game. 

Pe scenă, alături de muzicianul sibian va mai urca pianistul Iulian Ochescu, laureat al Concursului Internațional ”Piotr Ilici Ceaikovski” în anul 2019. Iulian Ochescu s-a născut în anul 1993 într-o familie de muzicieni și a început studiul pianului la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. Este câștigător a peste douăzeci de premii la concursuri naționale și internaționale și studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianiști și profesori de recunoaștere internațională. Activitatea sa artistică include apariții în calitate de solist alături de Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii Ion Dumitrescu și Orchestra Universității Naționale de Muzică din București. A realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune și Televiziunii Române, în prezent fiind membru al Ludens Piano Trio, al Orchestrei Române de Tineret și al ansamblului Violoncellissimo. Iulian Ochescu a fost acompaniator oficial al concursului internațional George Enescu 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

PERSOANĂ DISPARUTĂ

În seara zilei de 29 februarie a.c., ZINOVE MARIA-EMILIA, de 17 de ani, cu domiciliul în municipiul Focșani, județul Vrancea, a plecat voluntar de la centrul de servicii comunitare de pe raza municipiului Câmpulung, unde era instituționalizată, fără a mai reveni. Semnalmente: 1,65 m înălțime, greutate 55 kg, corpolență atletică, […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro