RAR nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen cu motoare Euro 5. Dealerii care aduc maşinile cu probleme pot fi amendaţi de ANPC

0
958

Registrul Auto Român (RAR) nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen cu motoare Euro 5, aflate în stocurile dealerilor. Miniştrii Transporturilor şi Mediului s-au întâlnit astăzi la discuţii pe tema scandalului VW, unde a participat şi conducerea Registrului Auto Român (RAR).Autorităţile române vor cere Volkswagen să plătească diferenţa pentru taxa de mediu rezultată în urma reclasificării motoarelor cu probleme, astfel încât cumpărătorii maşinilor nu vor fi afectaţi din acest punct de vedere, potrivit ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu.„Niciun căteţean român nu va plăti diferenţa taxei de mediu pentru că nu a avut nicio vină. Ne vom îndrepta asupra producătorului sau reprezentantului de drept Volkswagen în România”, a afirmat joi Gavrilescu.Dealerii Volkswagen care vând maşini germane în România pot primi amenzi de până la 100.000 de lei pentru că au adus pe piaţă un produs neconform cu standardele, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Marius Dunca.”Eu amendez dealerul. Este treaba lui, cum şi într-un supermarket, dacă este vina lui, amendez supermarketul şi supermarketul se îndreaptă către producător. Producătorul este în Germania, nu pot să sancţionez producătorul”, a declarat Marius Dunca, întrebat de jurnalişti cum se implică ANPC în scandalul Volkswagen. El a precizat că amenda maximă este de 100.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.